Cel puţin 500.000 mp din centrele comerciale existente, adică peste 30% din stocul comercial modern al ţării, necesită operaţiuni de adaptare la condiţiile şi tendinţele de piaţă, potrivit companiei de consultanţă Immpuls.
Cu investiţii de până la 500 euro/mp, costurile de renovare pentru mallurile existente se ridică la peste 200 mil. euro, conform estimărilor Immpuls. Din totalul lucrărilor, reconversiile şi extinderile pentru îmbunătăţirea mixului de chiriaşi reprezintă 40% din valoarea investiţiilor necesare unui centru comercial.
„Face-lift-ul interior şi exterior face în general parte din ciclul normal de viaţă al mallurilor în orice piaţă. Însă centrele comerciale existente din România trebuie să facă mai mult şi să investească în modificări funcţionale care să îmbunătăţească mixul de chiriaşi pentru a capitaliza oportunităţile şi tendinţele consumatorilor sau pur şi simplu pentru a supravieţui”, a declarat Tudor Popp, managing partener Immpuls Real Estate Solutions.
Potrivit acestuia, proprietarii de malluri trebuie să valorifice piaţa de cinema, care, deşi în creştere cu 14% anul trecut, are încă o rată de penetrare scăzută de 0,45, în comparaţie cu alte pieţe, unde raportul dintre bilelete vândute şi populaţia totală este de 0,9 (Polonia), 1,1 (Cehia), 1,8 (Austria) şi 3 (Franţa)
Proiectele de modernizare includ operaţiuni de face-lift (îmbunătăţirea esteticii prin materiale şi design – care necesită în medie 30% din investiţiile totale), reconversii funcţionale şi extinderi (cu o pondere de 40% din costuri), precum şi actualizare tehnică, pentru a respecta cerinţele retailerilor internaţionali sau nevoia de eficientizare a costurilor (îmbunătăţiri care reprezintă aproximativ 30% din investiţiile de modernizare).
Immpuls este o companie de consultanţă, proiectare şi project management ce face parte din grupul german Luxemburgers, ce controlează 50% din companie; Tudor Popp deţine 40% din firmă.