Acest studiu, publicat în European Neuropsychopharmacology, are în vedere rezultatele din 30 de ţări – cele membre ale UE plus Elveţia, Islanda şi Norvegia – cu un total de 514 milioane de locuitori. El ia în calcul întreaga gamă de boli mintale sau neurologice şi toate clasele de vârstă.
Textul concluzionează că 38,2 la sută din populaţie suferă de probleme legate de creier. Cele mai frecvente boli sunt tulburările anxioase (14%), insomnia (7%), depresia majoră (6,9%), tulburările somatoforme (caracterizate de simptome fizice şi psihologice) (6,3%), dependenţa de alcool sau de droguri (4%), deficitul de atenţie cu hiperactivitate (5% la tineri), demenţa (30% la persoanele de peste 85 de ani).
"Milioane de pacienţi suferă de boli neurologice precum apoplexie, traumatisme cerebrale, maladia Parkinson şi scleroza multiplă", potrivit ECNP. Pe de altă parte, nu au fost înregistrate creşteri ale nivelurilor de ansamblu ale tulburărilor mentale şi neurologice comparativ cu studiul precedent, efectuat în 2005, mai puţin în cazul demenţei.
ECNP notează de asemenea că numai o treime dintre bolnavi primesc un tratament şi că afecţiunile creierului reprezintă 26,6 la sută din totalul bolilor din ţările europene urmărite în studiu. "Este necesară o acţiune concertată prioritară la toate nivelurile, inclusiv o sporire substanţială a finanţării în domeniile cercetării fundamentale şi medicale şi a sănătăţii publice", a conchis studiul.
SURSA: Agerpres