Unul din trei francezi ar dori ca ţara sa să adopte din nou francul ca monedă naţională, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii de publicaţia online atlantico.fr, care precizează că, în rândul claselor populare, procentul este de două treimi dintre francezi.
Sondajul a fost realizat joi şi vineri de institutul Ifop pe un eşantion de 1.016 persoane. „Cifra nu este deloc mică şi denotă o oarecare nemulţumire faţă de edificiul european, şi asta în ciuda faptului că toate discursurile politice şi mediatice explică faptul că o renunţare la euro ar fi o nebunie”, comentează publicaţia atlantico.fr, citată de EFE.
În funcţie de orientările politice, sprijinul cel mai puternic în favoarea renunţării la euro se înregistrează în rândul alegătorilor Frontului Naţional (FN, de extremă dreapta), 72% dintre aceştia spunând că-şi doresc revenirea la franc, în comparaţie cu 30% dintre simpatizanţii stângii şi 20% dintre electorii partidelor de centru. Sprijinul cel mai puternic la adresa euro se înregistrează în rândul susţinătorilor formaţiunii de guvernământ, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, conservatoare), 83% dintre electorii UMP declarând să sprijină moneda unică europeană.
Sursa: Agerpres