O uzină importantă din România ar putea să se închidă: ”Nu ne permitem să avem costuri fără să avem activități”

industrie

SURSA FOTO: Pixabay

Situația de la uzina Ghimbav este în mâinile Guvernului, consideră CEO-ul companiei Airbus Helicopters, care spune că autoritățile trebuie să ia o decizie „în perioada următoare”. Acesta spune că, pentru a-și putea continua activitatea, uzina ar avea nevoie de o comandă de minimum 16 elicoptere.

Bruno Even, CEO-ul companiei Airbus Helicopters, a vorbit într-un interviu acordat G4Media despre situația uzinei de la Ghimbav (Brașov). Acesta a precizat că dacă Guvernul nu decide „în perioada următoare” în privința achiziționării de elicoptere pentru armată, uzina s-ar putea închide definitiv.

Acesta a punctat că, uzina are nevoie de o comandă de minimum 16 aparate pentru a putea funcționa în continuare.

„În actualul context de piață, nu ne permitem să avem costuri fără să avem activități, fără producție de elicoptere. Dacă decizia nu e luată în termen relativ scurt, acum, în perioada următoare, decizia aceasta e un semnal. Fără acest semnal, eu nu pot să-mi permit să acopăr în continuare costurile fără a avea activitate. Deja am luat decizia să punem proiectul în așteptare (uzina de la Ghimbav – n.red.), iar dacă nu există niciun semnal vom ajunge la concluzia că această viziune nu este împărtășită”, a spus Bruno Even pentru sursa citată.

Discuții la Parlament pentru o cooperare în vederea dezvoltării industriei aeronautice

Amintim că, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a discutat, miercuri, la Palatul Parlamentului, cu conducerea Airbus Helicopters despre dezvoltarea industriei aeronautice în ţara noastră şi oportunitatea unui proiect industrial în domeniu.

„Am discutat astăzi, la Parlament, cu domnul Bruno Even, CEO Airbus Helicopters, şi cu domnul Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters România, despre dezvoltarea industriei aeronautice în România şi oportunitatea unui proiect industrial care să cuprindă producţia şi mentenanţa de elicoptere, precum şi partea de cercetare şi inovare în domeniu”, a scris Orban, pe Facebook.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Airbus este un partener tradiţional pentru industria aeronautică românească, în parteneriat cu IAR Braşov şi Turbomecanica Bucureşti fiind dezvoltate mai multe proiecte comune.

„România susţine în continuare acest parteneriat, care pune în valoare potenţialul de dezvoltare locală a unei industrii de vârf”, a adăugat Orban.

Airbus și IAR au semnat un acord de cooperare

De asemenea, Airbus Helicopters şi IAR au semnat miercuri un acord de Cooperare Industrială în vederea personalizării elicopterului H145M pentru misiuni de atac pentru forţele armate române, în prezenţa lui Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi a lui Bruno Even, CEO Airbus Helicopters, potrivit unui comunicat al Airbus.

Programul de cooperare propus cuprinde transferul de capacitate de tehnologie şi know-how de nivel înalt de la Airbus Helicopters la Industria de apărare din România, cu obiectivul de a asigura disponibilitatea continuă din punct de vedere tehnic a flotei de elicoptere H145M care ar urma să fie operată de Ministerul Apărării din România.

Acest nou acord se adaugă acordului exclusiv de Cooperare Industrială deja existent, în temeiul căruia IAR a devenit principalul contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare din partea Ministerului Apărării din România în vederea înlocuirii flotei îmbătrânite de elicoptere.