Studiul publicat în revista Health Communication a dezvăluit că americanii care au aflat că Hanks a fost testat pozitiv cu covid-19 a extins înțelegerea, nu doar a gravității situației sănătății publice, ci și a posibilității mari ca oricine să poată fi infectat, potrivit NationalInterest.
Studiul are o concluzie clară: opinia publică americană și-a schimbat radical gândirea după ce vedeta de la Hollywood a anunțat că el și soția sa au fost testați pozitiv.
Autorii studiului au analizat aproape șapte sute de persoane, studiind atitudinile și comportamentul lor general față de virus, la o zi după ce diagnosticul lui Hanks a devenit public pe rețelele de socializare.
Cercetătorii au descoperit astfel că mai puțin de 90% dintre cei chestionați au auzizeseră că actorul a contractat boala și aproximativ jumătate din ei au recunoscut că le-a schimbat atitudinile și comportamentele.
„Există numeroase cercetări despre modul în care comportamentul vedetelor și postările de pe rețelele sociale pot afecta sănătatea publică”, spune co-autorea studiului, Jessica Myrick, profesor asociat la Universitatea Penn State.
Cei care spun că și-au modificat comportamentul au precizat că după cazul lui Tom Hanks au început să caute mai multe informații despre virus și au luat măsuri mai stricte pentru a se proteja pe ei și pe apropiați.
„Vedetele pot avea o influență uriașă, de multe ori mai mult decât oamenii de știință sau medicii”, spune Myrick.
Cercetătorii au folosit analiza pentru a evalua în ce măsură comportamentul oamenilor s-a schimbat după ce au aflat despre diagnosticul lui Hanks.
Acest studiu sugerează însă că oficialii din domeniul sănătății publice s-ar putea folosi de o astfel de „publicitate” făcută de diverse vedete pentru a sensibiliza și persoane care sunt mai greu de convins.