“Anticorpul monoclonal de neutralizare” dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR) “poate să neutralizeze boala cauzată de noul coronavirus în organismele purtătorilor”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat, conform AGERPRES. Comunicatul precizează că Naftali Bennett a vizitat luni sediul IIBR, unde a fost informat despre “o descoperire importantă pentru găsirea unui antidot împotriva noului coronavirus”.
Pe scară industrială
Potrivit comunicatului, directorul IIBR, Shmuel Shapira, a spus că formula anticorpului specific a fost deja brevetată, iar autorităţile israeliene se află în prezent în căutarea unei companii internaţionale care să producă tratamentul la scală industrială. IIBR coordonează eforturile depuse de Israel pentru dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, mizând inclusiv pe testarea probelor sangvine prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.
Anticorpii, elemente-cheie
Anticorpii din astfel de probe sangvine – proteine ale sistemului imunitar care reprezintă reziduuri rămase după depăşirea cu succes a infectării cu noul coronavirus – sunt considerate de majoritatea cercetătorilor drept un element-cheie pentru dezvoltarea unui posibil tratament. Anticorpul izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită, şi deţine, din acest motiv, o valoare potenţială mult mai mare pentru dezvoltarea unui tratament.
Israelul, în fruntea luptei antiCOVID
Cercetătorii din alte laboratoare ale lumii au dezvoltat tratamente împotriva coronavirusului pe bază de anticorpi care sunt policlonali, derivaţi din două sau mai multe celule cu origini diferite, precizează revista Science Direct în numărul său din luna mai. Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care şi-au închis graniţele şi au impus măsuri stricte de deplasare a populaţiei cu scopul de a limita răspândirea comunitară a noului coronavirus. În Israel au fost raportate 16.246 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 235 de decese asociate maladiei COVID-19.