Larisa, o victimă a familiei Dincă, vorbeşte, într-un interviu emoţionant, despre drama prin care a trecut când a fost obligată să se prostitueze în Italia. Ea a dezvăluit şi care este cea mai mare frică din prezent, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu.
Larisa este o tânără obligată să se prostitueze în Italia şi care ar fi recunoscut-o pe fiica lui Gheorghe Dincă între cei care au traficat-o. Ea a vorbit, într-un interviu emoţionant, despre coşmarurile care încă o bântuie, deşi a reuşit să scape din acel iad.
Larisa nu a cerut de la viaţă lucruri mari. „Visurile mele erau să termin școala, să îmi găsesc un serviciu, să-mi fac o familie”, spune Larisa, cu simplitate, în interviul acordat România TV.
„Larisa de azi este tristă, este speriată, nu mai are încredere în oameni… Aceste persoane nu numai că au distrus visurile mele, au distrus visurile multor alte fete. […] Dacă aș da timpul înapoi, nu aș mai avea așa multă încredere în rude, în prieteni… Aș asculta mai mult de părinții mei. Nu vezi o fată de pe stradă, care se prostituează, care râde, care zâmbește… Cred că le-au distrus viețile”, a declarat tânăra.
Acum, cea mai mare grijă a Larisei este copilul. „L-am înscris la o școală privată, cu porțile închise. Îl las la o ușă de fier, îl iau de la o ușă de fier. Mi-e frică să nu mi-l răpească, să nu i se întâmple ceva. După ce mi s-a întâmplat mie și acum, cu ultimul caz, cu Luiza și Alexandra, îmi e mult mai frică ca înainte. Frica mea cea mai mare este ca aceste persoane care mi-au făcut mie rău să nu îi facă rău copilului meu”, spune Larisa.
În urmă cu o lună, Larisa recunoştea că fiica lui Gheorghe Dincă este cea care a traficat-o în anii 2000, atunci când a fost obligată să se prostitueze: „Daniela Dincă este femeia care m-a traficat timp de 13 ani. Mi se pare curios faptul ca avea un frate pe nume Daniel. Sunt convinsă în proporţie de 90% de acestu lucru după ce am văzut imaginile din prezent cu ea”.