Ziua de 1 septembrie a venit deja şi cu primii fulgi de zăpadă căzuţi în România. S-a întâmplat la mare înălţime, în Munţii Bucegi.
Au început ninsorile în România!
Turiştii din Bucegi au filmat deja prima ninsoare
În timp ce în Bucureşti termometrele indică 27 de grade Celsius, la munte a început deja să ningă. Primii fulgi de zăpadă au fost văzuţi în zona Vârfului Coştila (2.490 de metri altitudine) din Munţii Bucegi.
Turiştii s-au bucurat de această primă ninsoare, iar unii dintre ei chiar au filmat momentul şi l-au postat pe Facebook.
Fenomenul este normal pentru această perioadă a anului în zonele înalte de munte, spun meteorologii, potrivit Antena 3. Vântul bate cu putere în acea zonă, joi dimineaţă fiind în vigoare şi o avertizare Cod galben de la ANM.
Vremea se răceşte în România
În a doua zi de toamnă, joi, 2 septembrie, răcirea vremii se va resimți în aproape toată țara. Potrivit ANM, vremea va fi răcoroasă ziua în special în regiunile din nordul şi nord-estul ţării, iar noaptea în toate zonele.
În ceea ce privește temperaturile maxime, în a doua zi de toamnă, acestea se vor încadra între 16 şi 24 de grade, uşor mai ridicate în Câmpia Română şi Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade. Cerul va fi temporar noros în nord-est, în centru şi la munte, unde local va ploua în general slab.
În restul țării cerul va fi înorat, iar ploile se vor semnala pe spaţii restrânse, cu probabilitate mai mare în Muntenia. Vântul va continua să sufle tare la munte, îndeosebi la altitudini mari şi va avea intensificări locale şi temporare şi în celelalte zone. Vor fi condiţii de ceaţă.
În București, toamna se va resimți din plin. Vremea se răcește puternic, iar temperatura maximă va fi de 23-25 de grade, pe când cea minimă de 10-12 grade. Cerul va fi parţial noros şi vor fi posibile ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Sursă foto: Dreamstime