Specialiștii Agenției Naționale de Meteorlogie (ANM) au anunțat că pentru 29 județe din țară au fost emis Cod galben de caniculă. Temperaturile înalte se vor păstra pe întreg weekend-ul, iar, începând de săptămâna viitoare, acestea se vor restrânge spre alte regiuni.
Cod galben de caniculă în 29 de județe din țară
Meteorologii au emis vineri o avertizare de Cod galben de caniculă valabilă până duminică, 28 august, în 29 de județe din țară.
Potrivit ANM, sunt vizate județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Iași.
Conform specialiștilor, vineri, sâmbătă și duminică, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.
În zonele de câmpie va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi între 32 și 36 de grade
Pe arii restrânse, și anume în zonele de câmpie va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade.
Luni și marți valul de căldură se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul țării.
Caniculă în Capitală până duminică seara: Maximele vor ajunge la 35 de grade
Meteorolgii anunță că va fi caniculă în Capitală, cu maxime de până la 35 de grade, potrivit prognozei pentru intervalul vineri-duminică, publicat de Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, de vineri de la ora 10.00 până duminică la ora 21.00, valul de căldură va persista în București, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul
critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 33-35 de grade, iar cele minime de 17-20 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.