În prezent, ne confruntăm cu cel mai secetos an din istorie țării noastre, iar agricultura României este puternic afectată de temperaturile ridicate. Seceta a distrus deja hectare întregi. Elena Mateescu, directorul general al ANM, a spus la ce ar trebui să ne așteptăm de acum încolo.
2022 e cel mai secetos an din istorie României
În prezent, luna august se clasează pe locul 2 în topul celor mai călduroase perioade din istoria României. Potrivit estimărilor făcute de ANM (Administrația Națională de Meteorologie), doar în luna decembrie vom mai avea cantității de precipitații în medie peste norme. În plus, vom fi nevoiți să ne obișnuim cu seceta deoarece în acest deceniu (2020-2030) vom avea parte de cinci, șase ani de caniculă.
„Vorbim de un an agricol în care, din cele 12 luni, doar luna decembrie și aprilie au avut cantități în medie peste norme. August încheie într-adevăr cu o valoare apropiată de normal, însă acele cantități care s-au semnalat în intervale scurte de timp, chiar dacă am avut valori de 60-70 de litri pe metru pătrat în mai puțin de 30-40 de minute, nu au putut compensa nevoia acută și seceta pedologică extremă și de lungă durată instalată încă din toamna anului 2021.
Este al doilea an în care am emis o alertă meteorologică de cod roșu pentru val de căldură în partea de vest-nord-vest a țării. Iunie încheie pe un top 5 ca fiind a cincea lună cea mai călduroasă și a treia cea mai secetoasă. Luna lui Cuptor păstrează aceeași tendință, pe locul 5 ca fiind cea mai caldă și în top 10 cea mai secetoasă și chiar şi august la acest moment pe locul 2 ca fiind cea mai caldă lună din istorie.
Înainte de 2000 vorbeam în medie de 3-4 ani secetoşi pe deceniu. Începând din 2000 avem cel puțin 5-6 ani în fiecare deceniu și iată că și deceniul actual 2021-2030 a început cu un an excesiv de secetos. Și făcând simulările anilor anteriori există o probabilitate foarte mare ca pe fiecare deceniu și în viitor să înregistrăm în medie 5-6 ani secetoși, în condițiile în care cantitățile de precipitații se estimează a fi mai scăzute, în medie cu 15-20 % în lunile de vară, dar nu numai în lunile de vară.
Observăm o tendință de scădere apreciabilă în lunile de iarnă, luni care sunt capitale și considerate perioade de acumulare a apei nu numai pentru agricultură, dar și pentru și sectorul hidroenergetic”, a explicat, vineri seară, Elena Mateescu, directorul general al ANM, în cadrul emisiunii TV „Punctul de Întâlnire” de pe Antena 3.
ANM e emis cod galben de caniculă în 29 de județe
ANM a emis vineri o avertizare meteo de tip cod galben de caniculă, care va fi valabilă până duminică (28 august 2022) în 29 de județe: Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Iași.
Vineri, sâmbătă și duminică valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.