O vreme teribilă lovește România. Prognoza ANM anunță instabilitate atmosferică accentuată
Meteorologii au emis o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aceasta va fi valabilă la nivelul întregii țări, intrând în vigoare de vineri, 17 iunie, de la ora 11:00.
Informarea meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată va expira sâmbătă, 18 iunie, la ora 10:00. ANM mai spune că manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a ţării şi se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza şi seara.
Meteorologii anunță perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină, în timp ce cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 litri/mp pe arii restrânse.
Gradul de instabilitate atmosferică va crește în București
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, în Capitală, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, începând de vineri după-amiaza, arată prognoza specială pentru acest oraș.
Această prognoză specială mai arată că informarea meteo de instabilitate atmosferică pentru București va intra în vigoare de vineri, 17 iunie, de la ora 3:00 și va expira sâmbătă, 18 iunie, la ora 10:00.
Meteorologii spun că bucureștenii vor avea parte de o vreme cu perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină.
În ceea ce privește temperatura, ANM spune că cea maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade Celsius, în timp ce temperatura aerului pe parcursul nopţilor va fi de 14-17 grade Celsius.
Prognoza meteo ANM până în iulie
În săptămâna 13– 20 iunie, temperatura va fi în general apropiată de valorile normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea nord-vestică a țării.
În săptămâna 20-27 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice și la munte.
În săptămâna 27 iunie– 4 iulie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-est și la munte.
În săptămâna 4-11 iulie mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nord- vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.