Vremea geroasă lovește cu putere în România. Va fi prăpăd. Prognoza meteo de la ANM le indică tuturor românilor care va fi temperatura în zilele care urmează. Meteorologii vin, însă, și cu vești bune. Din a doua jumătate a săptămânii viitoare, condițiile meteo se schimbă radical.
UPDATE. Cod galben de ceață în mai multe județe.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, vizibilitate redusă şi polei, ce vizează zone din Dobrogea şi Moldova.
Conform prognozei de specialitate, până la ora 13:00, în judeţul Tulcea va fi ceaţă persistentă şi vizibilitate redusă sub 200 de metri.
De asemenea, până la ora 14:00, în judeţele Botoşani (localităţile: Hudeşti, Coţuşca, Suharău, Havârna, Rădăuţi-Prut, Ibăneşti, Cristineşti, Avrămeni, George Enescu, Manoleasa, Păltiniş, Mileanca, Pomârla, Darabani, Drăguşeni, Cordăreni, Viişoara, Conceşti, Mitoc şi Adăşeni) şi Galaţi (îndeosebi în: Galaţi, Tuluceşti, Frumuşiţa, Piscu, Independenţa, Slobozia Conachi, Vânători, Braniştea, Schela, Smârdan şi Şendreni) ceaţa va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, asociată cu burniţă.
În funcţie de condiţiile locale vor exista şi condiţii de formare a poleiului sau gheţuşului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Știre inițială:
Vremea geroasă lovește cu putere în România. Va fi prăpăd. Vești proaste de la ANM
Duminică, 9 ianuarie 2022, vremea se va menține predominant închisă. Temporar vor fi precipitații în vestul și sudul țării, ziua cu caracter local, iar noaptea în extindere, în timp ce în rest acestea se vor semnala pe arii mai restrânse. În zonele montane și submontane vor predomina ninsorile, în Banat, Crișana, Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare în vest, se va produce polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime, în general, între -4 și 4 grade. Izolat se va forma ceață.
În Bucureşti, vremea se va menține închisă, mai ales în prima parte a zilei vor fi condiții de ceață și burniță, iar noaptea temporar va ploua și vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor crește față de intervalul anterior, temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Luni, 10 ianuarie 2022, vremea va fi în continuare în general închisă. Temporar se vor semnala precipitații în vestul, sudul și estul țării și pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în Moldova vor fi precipitații mixte, iar în celelalte zone vor predomina ploile. Izolat, cu o probabilitate mai mare în vestul teritoriului, vor fi depuneri de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile extracarpatice şi la munte, cu rafale în medie între 50 și 70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 10 grade, iar cele minime, în general, între -5 și 4 grade. Pe spaţii mici se va forma ceaţă.
În Bucureşti, cei de la ANM vremea va fi în continuare închisă. Temporar se vor semnala precipitații, predominant sub formă de ploaie, iar vântul va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.
Vremea geroasă lovește cu putere în România. Va fi prăpăd. Vești proaste de la ANM
Marți, 11 ianuarie 2022, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi cu precădere la valorile din timpul nopţii când va fi ger la munte şi local în nord-vest şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nordul Moldovei şi 5 grade în zonele de deal din sud-sud-vest; minimele termice vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile din Maramureş şi Transilvania şi în jurul a -1 grad în extremitatea de sud-vest. În sudul şi în estul ţării vor fi înnorări, mai persistente în Oltenia şi sudul Banatului unde pe alocuri vor fi precipitaţii mixte, dar şi în Moldova şi pe litoral unde izolat va fulgui.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări în est şi în sud-est şi local în zona montană înaltă, amplificând senzaţia de frig. Dimineaţa şi noaptea pe spaţii mici se va forma ceață, asociată cu depunere de chiciură, iar pe alocuri, în funcţie şi de condiţiile locale, se va forma gheţuş.
În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi cu precădere la valorile nocturne. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales la începutul zilei, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 45…55 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul a 2 grade, iar cea minimă va fi de -7…-5 grade, valori de altfel normale pentru a doua decadă a lunii ianuarie. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chicuiră.
Vremea geroasă lovește cu putere în România. Va fi prăpăd. Vești proaste de la ANM
Miercuri 12 ianuarie, vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în special în nord şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -16 şi -7 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în sud-vestul ţării unde izolat va ninge slab, iar la sfârşitul nopţii şi în regiunile nordice.
Vântul va avea intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului şi în estul şi sud-estul teritoriului, amplificând senzaţia de frig. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură, iar pe alocuri, în funcţie şi de condiţiile locale, se va forma gheţuş.
În Bucureşti, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări la începutul intervalului, amplificând senzaţia de frig. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură.
Pentru zilele următore, de 13, 14, 15 ianuarie 2022, prognoza meteo indică că vremea va fi în încălzire treptată. La sfârşitul intervalului, în regiunile nordice va creşte probabilitatea pentru precipitaţii locale.