O ţară cu prea mulţi absolvenţi

Populaţia României aptă de muncă a atins, în acest moment, un maxim istoric. De roadele tranziţiei au beneficiat însă numai „decreţeii“. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane avertizează asupra pericolelor care ameninţă generaţia educată pentru economia de piaţă. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane România 2007 (RNDU) este prima lucrare în care piaţa muncii a fost cercetată din perspectiva evoluţiei înregistrate pe parcursul ultimilor 17 ani şi a ef

Populaţia României aptă de muncă a atins, în acest moment, un maxim istoric. De roadele tranziţiei au beneficiat însă numai „decreţeii“. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane avertizează asupra pericolelor care ameninţă generaţia educată pentru economia de piaţă.

Raportul Naţional al Dezvoltării Umane România 2007 (RNDU) este prima lucrare în care piaţa muncii a fost cercetată din perspectiva evoluţiei înregistrate pe parcursul ultimilor 17 ani şi a efectelor strategiilor aplicate care ar putea să apară pe termen lung. Analiza întreprinsă cu sprijinul unui număr impresionant de experţi şi recomandările făcute pentru deceniul următor ar putea fi suportul planurilor de dezvoltare a capitalului uman dacă, în România, clasa politică va pune în centrul atenţiei interesul general pe termen lung şi nu principiul „hic et nunc!“

Cu toate sincopele înregistrate după 1990, creşterea economică a început să se reflecte în standardul de viaţă al populaţiei. Măsurătorile întreprinse prin intermediul Indicelui Dezvoltării Umane (IDU) de specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) reflectă progrese însemnate la toate componentele de bază – longevitate, educaţie şi nivel de trai -, dovadă faptul că, în 2004, valorile înregistrate au propulsat România în rândul ţărilor cu un grad ridicat de dezvoltare umană. Rezultatul celor 17 ani de reformă dură a fost propulsarea României pe locul 60 (din 177 de ţări) în clasamentul global al dezvoltării umane. Îmbunătăţirea IDU nu înseamnă însă că nu suntem, în continuare, codaşii Uniunii. Ţara noastră deţine, din păcate, tot ultima poziţie în clasamentul dezvoltării umane, fiind întrecută chiar şi de Bulgaria.

Am intrat în clasamentul ţărilor dezvoltate, la coadă

O detaliere a cifrelor care alcătuiesc IDU arată că indicele speranţei de viaţă pentru România este cu aproape 0,1 puncte mai mic decât media UE25. În termeni şi mai concreţi, acest indicator înseamnă că românii mor, în medie, cu şase ani mai devreme decât ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. În schimb, suntem aproape de media UE25 în ceea ce priveşte rata brută de cuprindere şcolară şi gradul de alfabetizare al populaţiei adulte. Nu trebuie de neglijat însă faptul că indicele educaţiei are cea mai redusă contribuţie la creşterea IDU. Pe de altă parte, dinamica educaţiei a fost generată, în principal, de creşterea ratei brute de cuprindere şcolară pentru învăţământul superior, de la 20,9%, în 1995, la 47,5%, în ianuarie 2006. Studiile întreprinse de Banca Mondială ilustrează, cel puţin în cifre, că nivelul de educaţie este un mijloc de apărare extrem de eficient împotriva sărăciei. Dovadă, nivelul redus al şomajului în rândul persoanelor cu studii superioare.

Cu toate că România a intrat în al şaptelea an consecutiv de creştere economică, decalajul faţă de media UE25 rămâne semnificativ, având în vedere că PIB-ul pe locuitor, măsurat în dolari la paritatea puterii de cumpărare, reprezintă doar 34,1% din media UE25. Relevant este şi indicele sărăciei umane, calculat pe baza a patru dimensiuni: longevitatea, cunoaşterea, nivelul de trai şi excluziunea socială. Acest indicator a cunoscut o îmbunătăţire foarte mică, începând cu 1998 (1,3 puncte procentuale).

Specialiştii spun însă că parcurgem o perioadă unică şi irepetabilă în istoria noastră. De „fructele tranziţiei“ s-au bucurat generaţiile numeroase născute între 1967 şi 1980. În acest moment, populaţia în vârstă de muncă se află la un maxim istoric.

Este puţin probabil ca efectele politicii pro-nataliste promovate în regimul comunist să se mai repete vreodată în istoria României. Generaţia anilor ‘60 a avut şansa să fructifice şansele oferite de începuturile tranziţiei, chiar dacă pregătirea şcolară sau calificarea a fost inadecvată, adeseori, locurilor de muncă generate de noua economie. În mod paradoxal, noua generaţie născută după 1980, alcătuită din tineri calificaţi potrivit nevoilor economiei de piaţă, s-a confruntat la intrarea pe piaţa muncii cu lipsa oricăror alternative de ocupare. Economia nu a mai fost capabilă să le ofere locuri de muncă adecvate calificărilor înalte obţinute, dar mai ales nivelului ridicat al expectaţiilor tinerilor. Aşa se explică şi ratele ridicate de şomaj în rândul acestora.

Ne pândeşte efectul „bulgărelui de zăpadă“

Potrivit calculelor realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), începând cu acest an, rata de înlocuire a populaţiei active va intra pe o tendinţă descrescătoare, pe măsură ce generaţiile născute după 1989 vor accede pe piaţa muncii. Dacă se ia în consideraţie scenariul mediu al evoluţiei populaţiei României, în următoarele două decenii, numărul se va reduce cu 10%, ceea ce va ameninţa dezvoltarea pe termen lung. Dar, chiar dacă se ia în consideraţie scenariul optimist al evoluţiei populaţiei – cu o diminuare de numai 1,5 milioane de persoane, accelerarea procesului de diminuare, la sfârşitul perioadei de proiecţie făcută de specialiştii INCSMPS, indică apariţia efectului „bulgărelui de zăpadă“. Fenomenul va face ca evoluţia demografică să devină extrem de dificil de redresat. Menţinerea valorilor curente ale ratei fertilităţii şi duratei medii de viaţă (scenariul de referinţă luat în prognozele prezentate în RNDU) va induce o accelerare semnificativă a declinului demografic. La jumătatea acestui secol, România va ajunge să numere doar 14 milioane de locuitori, ceea ce va conduce la dezechilibre majore ale capitalului uman. Toate aceste scenarii însă nu iau în considerare fenomenul migraţiei externe. Dacă se adaugă la calculele făcute şi faptul că tinerii alcătuiesc ponderea celor care pleacă să lucreze peste hotare, nota de plată a tranziţiei creşte spectaculos. Şocurile tranziţiei costă, pe termen lung, mult mai mult decât a câştigat România în ultimii ani de creştere economică.

La reducerea numerică a populaţiei se va adăuga procesul iminent de îmbătrânire a forţei de muncă, determinând efecte negative semnificative pe piaţa muncii în privinţa întâlnirii cererii şi ofertei de forţă de muncă, productivităţii muncii şi mobilităţii lucrătorilor. Ponderea populaţiei vârstnice va creşte în următoarele două decenii de la 14,3% la 17,4%, în vreme ce tinerii îşi vor reduce ponderea în totalul populaţiei de la 16,7% la 13,1%. Aceste tendinţe vor determina probleme legate de incluziunea socială a unor categorii din ce în ce mai numeroase de vârstnici, precum şi presiuni asupra sustenabilităţii financiare a sistemelor publice de securitate socială.

Odată cu procesul de îmbătrânire va creşte necesitatea unor investiţii adiţionale în resursele umane, cu precădere în formarea profesională. În plus, în RNDU se anticipează o creştere a costurilor muncii, determinată de erodarea capacităţii de efort fizic a capitalului uman, precum şi de nivelurile motivaţionale mai scăzute ale acestuia. Pe termen mediu, se trage nădejde că deficitul va fi acoperit din bazinul populaţiei ocupate în domeniul agricol. Pe termen lung însă, strategiile de dezvoltare umană lipsesc cu desăvârşire.

Defazaj învăţământ-piaţa muncii

Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific INCSMPS, a condus studiul privind dezvoltarea umană în România

Capital: Care este cea mai mare problemă identificată în studiul privind dezvoltarea umană în România?
Cătălin Ghinăraru: Cea mai mare problemă porneşte de la învăţământ. Actualul sistem nu corespunde nevoilor de dezvoltare economică. El este hipertrofiat. Avem mult prea multe universităţi de stat şi o structură deficitară la nivelul învăţământului de bază. La 500.000 de oameni revine o universitate, dar nu avem şcoli şi resurse la ţară. Economia noastră nu poate absorbi numărul actual de absolvenţi de facultate. Nu putea nici înainte, când erau mai puţini absolvenţi.

Capital: De ce nu a intervenit Ministerul Muncii? Este singura instituţie competentă să studieze fenomenele existente şi tendinţele de dezvoltare ale pieţei muncii.
Cătălin Ghinăraru: Eu cred că nici Ministerul Muncii nu a ştiut multă vreme ce doreşte. În prima perioadă de după 1990, s-a încercat să se creeze o economie capitalistă din ruinele a ceea ce rămăsese din societatea comunistă, cu resursa umană pe care am avut-o şi, de aceea, evoluţia a fost atât de greoaie.

Capital: Avem în acest moment o resursă umană pregătită pentru economia de piaţă?
Cătălin Ghinăraru: Nu! Avem doar câteva vârfuri şi insule de pregătire. În rest, resursa noastră umană este la pământ.

Capital: Dar avem un viitor de aur!
Cătălin Ghinăraru: România are acum o generaţie foarte mare care se regăseşte pe piaţa muncii. Este generaţia născută la jumătatea deceniului şase în secolul trecut. Aceasta reprezintă baza populaţiei active şi ocupate. Avem o generaţie destul de numeroasă născută în anii ‘80, care acum începe să intre efectiv pe piaţa muncii. Problema cea mare este legată de generaţia din 1990. Peste 30 de ani vom avea mari dificultăţi pe piaţa muncii, pentru că populaţia activă va fi extraordinar de mică. În schimb, va fi un număr uriaş de pensionari. Va trebui să importăm forţă de muncă.

Capital: Avem „lichidităţi“ însemnate în agricultură, deocamdată.
Cătălin Ghinăraru: Avem cel mai mare procent de populaţie ocupată în agricultură din întreaga Europă. Sunt aproape trei milioane de oameni, care alcătuiesc un rezervor uriaş. Din acesta se va colecta forţa de muncă necesară, deoarece ea nu diferă mult, sub aspectul calificării, de populaţia existentă în oraşele obişnuite din România.

Capital: Cu o condiţie. Să se investească în calificare.
Cătălin Ghinăraru: După şapte ani de creştere economică, întreprinderile au acum destui bani pentru a începe să investească în resursa umană. Nu mai este cazul să luăm bani de la şomaj pentru a subvenţiona formarea profesională. Întreprinderile au acum la dispoziţie fondurile structurale, care sunt destinate chiar la acest nivel. Ele vor fi principalele beneficiare. Cele care nu vor investi în formarea profesională vor avea probleme.

Capital: Care sunt ramurile care se vor confrunta cu deficit de forţă de muncă în viitor?
Cătălin Ghinăraru: Construcţiile se confruntă deja cu un deficit foarte mare de forţă de muncă. Industria prelucrătoare este alt sector deficitar în specialişti, la toate nivelurile. Avem o mulţime de universităţi, în sistemul de învăţământ, şi o singură politehnică. Potenţial mare de creştere are şi industria alimentară. România are resurse foarte puternice în acest domeniu, dar sunt puţin valorificate. În condiţiile impuse de integrare, vom avea nevoie de medici veterinari, agronomi, tehnicieni, dacă vrem să funcţioneze sistemul. Aceste profesii au fost neglijate. Cu siguranţă, sectorul alimentar se va dezvolta puternic în viitor.

Capital: În RNDU se estimează că în 2013 aproximativ 400 de mii de locuri de muncă vor fi ocupate de alte categorii de populaţie activă, fie din afara vârstei de muncă, fie din exteriorul ţării. În ce domenii vor fi aceste excedente de locuri de muncă?
Cătălin Ghinăraru: Construcţii, industria prelucrătoare, industria alimentară şi agricultură, unde vor apărea ferme şi mari societăţi economice, industria de maşini şi de textile. Vor exista locuri de muncă, dar nu vom avea ocupanţi, din cauza migraţiei, dar şi a nepotrivirii calificărilor cu nevoile întreprinzătorilor. Învăţământul actual a pregătit specialişti în domenii „vaste“ – marketing, management, relaţii internaţionale -, care nu se potrivesc cu cerinţele pieţei.

«România trece prin cea mai bună perioadă economică din ultimii 50 de ani»
Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific, INCSMPS