Autorităţile britanice şi islandeze au arestat miercuri nouă persoane la Londra şi Reykjavik, între care se numără doi dintre cei mai bogaţi antreprenori din Marea Britanie, în cadrul unei anchete privind falimentul băncii islandeze Kaupthing, la finele lui 2008.
Biroul britanic pentru combaterea delincvenţei financiare, SFO (Serious Fraud Office) precizează într-un comunicat că au fost făcute mai multe percheziţii în zorii zilei la Londra, cu ajutorul poliţiei, la care au participat peste 135 de agenţi.
În urma percheziţiilor au fost reţinute şapte persoane, care vor fi supuse la interogatorii. Alte două persoane au fost reţinute într-o operaţiune similară la Reykjavik.
Identitatea celor arestaţi nu a fost dezvăluită.
Totuşi, fraţii Robert şi Vincent Tchenguiz, oameni de afaceri de origine iraniană care au construit un veritabil imperiu în domeniul imobiliar şi al distribuţiei, au confirmat că se numără între cei ridicaţi după percheziţii.
Cei doi se numărau între principalii clienţi ai băncii islandeze şi, potrivit presei britanice, falimentul acesteia i-a costat foarte scump, văzându-se obligaţi să-şi vândă de urgenţă o parte din active, pentru că rămăseseră fără lichidităţi.
Cei doi fraţi au dat asigurări că nu au făcut nimic în neregulă şi că intenţionează să coopereze pe deplin cu autorităţile.
Potrivit presei islandeze, între cei arestaţi la Londra se numără şi fostul preşedinte al Kaupthing Sigurdur Einarsson.
Banca a fost naţionalizată de urgenţă la sfârşitul lui 2008, împreună cu alte două bănci din Islanda, Glitnir şi Landsbanki, ajunse la rândul lor în pragul colapsului din cauza crizei financiare.
Sursa: Agerpres