Peste o sută de persoane, dintre care unele fără mască de protecţie, au manifestat, duminică după-amiază, împotriva măsurii de carantinare a Timişoarei şi a zonei metropolitane.
Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei (Operei), purtând steaguri tricolore şi pancarte şi scandând „Libertate!” şi „Fără carantină!”. Ulterior, aceştia au plecat la primărie, unde au cerut demisia edilului.
Protestatarii au dat foc măștilor de protecție
Reveniţi în Piaţa Victoriei, unii dintre manifestanţi au dat foc măştilor, scandând „Fără mască!”, „Fără carantină!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” şi cerând „Să vină primarul!”.
Protestul a fost organizat pe reţelele de socializare, iar pancartele participanţilor erau inscripţionate cu mesaje precum „Stop vaccinării obligatorii!” sau „Nu sunt proprietatea Guvernului!”.
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a hotărât, sâmbătă, intrarea în carantină a Timişoarei şi a patru comune periurbane în care indicele de infectare cu SARS-CoV-2 este foarte ridicat.
Municipiul Timişoara şi patru comune periurbane vor intra în carantină, de la miezul nopţii de duminică spre luni, din cauza ratei mari de infectare cu SARS-CoV-2. Se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menţionată sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Proteste față de legea vaccinării în Capitală și mai multe orașe din țară
Un protest de amploare a avut loc duminică după-amiază în Parcul Izvor din Capitală, unde sute de persoane s-au adunat, nemulțumiți fiind de ideea vaccinării obligatorii, dar şi de eventuala implementare a aşa-numitului paşaport de vaccinare.
Organizatorii protestului mai susţin că „tema” protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una „care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice”. Ei consideră că paşaportul de vaccinare este „discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor”.
Acţiuni similare de sunt organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu.