.
Un film bun. Asta se poate spune, cu siguranță, despre The Tailor of Panama (care a rulat la noi drept Omul nostru din Panama). Atât Pierce Brosnan cât și Geoffrey Rush au fost perfecți și nici nu aveau cum să fie altfel: rolurile li s-au potrivit ca o mănușă. Bineînțeles, jocul actoricesc e doar un ingredient al succesului. Fondul îl reprezintă aici scenariul, care are la bază romanul lui John Le Carré. Vorbim despre o poveste de spionaj, asezonată din plin cu umor rece și picant, care ne oferă o perspectivă asupra modului în se fac jocurile la nivel modial. Un film prost. Asta este ceea ce vedem astăzi pe ecranele televizoarelor. Posturile din România se întrec unele pe altele în a transforma realitatea. Burtiere delirante zboară prin cadru și ne „informează“ că 500 de miliarde de euro au ascuns în Panama „trădătorii de neam și țară“, „dușmanii clasei muncitoare“. Moderatorii nu moderează nimic, ei dau verdicte: toți sunt banii furați, trebuie confiscați! Partea tristă este că cei mai mulți români aflați în fața televizoarelor cred tot ce li se spune.
Ei bine, comedia de pe micile ecrane este extrem de departe de realitatea din cazul „Panama Papers“. În primul rând, trebuie să înțelegem că optimizarea fiscală nu este doar un moft. Cu cât reușești să-ți maximizezi legal profitul, cu atât te dezvolți mai repede și poți spune că ești un bun om de afaceri. Prin urmare, cât timp cea mai mare parte a Europei are un sistem de taxare împovărător, nu trebuie puși la zid cei care aleg paradisurile fiscale. Dacă forțăm un pic, putem vorbi despre filosofia eticii de business și, poate, despre definiția patriotismului. Prin urmare, în cel mai rău caz poate fi ceva ușor imoral, dar nimic ilegal! Ion Țiriac este cel mai cunoscut om de afaceri român. Că el folosește vehicule financiare înființate în state cu regimuri fiscale avantajoase, nu este nicio noutate. De ani de zile am scris despre această stare de fapt, iar anul trecut, într-un interviu, Ion Țiriac ne-a explicat exact care este filosofia lui cu privire la acest subiect. Tot atunci, în premieră, ne-a povestit și despre de acum celebra Fundație. Prin urmare, cititorii revistei Capital și ai Top 300 Capital știau încă de anul trecut ceea ce astăzi apare pe micile ecrane cu senzaționale semne de exclamare.
Lăsând la o parte cazul lui Ion Țiriac și al multor oameni de afaceri români care sunt onești chiar dacă au firme în alte colțuri de lume, „Panama Papers“o să scoată la vedere banii unor politicieni. În cazul lor, DNA și ANAF nu ar trebui să aibă milă. La fel cum nu ar trebui să scape nici oamenii de afaceri sau multinaționalele gigant care și-au folosit vehicule offshore pentru a da șpăgi și comisioane. Totuși, trebuie să atragem atenția că Mossack Fonseca este doar una din probabil sutele de case de avocatură care se ocupă cu asemenea intermedieri. Ca să nu mai avem asemenea povești pe viitor, iar economia mondială să iasă din această pasă proastă a ultimului deceniu, soluția este una singură: statele responsabile trebuie să facă legi pentru a stopa flagelul offshore. Iar dacă nu vor fi capabile, România are o singură soluție: să urmăm modelele Ciprului, Elveției sau Olandei – taxe atât de mici încât toți banii să vină la noi. Cu siguranță, în acel moment, oamenii noștri nu vor mai căuta nimic în Panama.