Ministrul Turismului, Bogdan Trif, afirmă că nu a jignit atunci când a luat apărarea românilor păgubiţi şi se declară neplăcut surprins de modul de abordare al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, prin care se încearcă mutarea atenţiei publicului de la adevărata problemă, respectiv protecţia 100% a turiştilor, către o pretinsă jignire a agenţiilor de turism.
„Am primit în ultimele săptămâni tot felul de semnale de la Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism referitoare la deserviciile pe care le-ar aduce agenţiilor de turism transpunerea directivei europene care vizează garantarea 100% a pachetelor turistice. Mai nou, ANAT reacţionează la declaraţiile pe care le-am făcut şi mă acuză că am jignit reprezentanţii agenţiilor de turism că aş fi dezinformat publicul din România şi pentru aceste lucruri ar trebui să-mi cer scuze. Înainte de toate am să fiu, din nou, foarte clar şi foarte ferm în ceea ce priveşte declaraţiile pe care le-am făcut până acum. Nu am niciun motiv să-mi retrag declaraţiile prin care m-am referit la acei ‘şmecheri care îi ţepuiesc pe românii de bună credinţă’ şi cu atât mai mult să-mi cer scuze, pentru că nu am vorbit despre întreaga breaslă şi am specificat acest lucru în fiecare intervenţie a mea. Am dat exemple concrete, inclusiv nume de societăţi care au intrat în insolvenţă după ce au încasat banii de la turişti, astfel încât clienţii acestora au rămas şi fără bani şi fără vacanţe. Am vorbit despre situaţii care au fost deja mediatizate, cazul OMNIA, de exemplu, unde prejudiciul a fost de ordinul milioanelor de euro. Oamenii păgubiţi nu-şi vor mai putea recupera banii, deoarece, conform legislaţiei pe care am reuşit să o îndreptăm, agenţiile puteau vinde pachete turistice de milioane euro, iar în caz de insolvenţă, poliţa de asigurare totală acoperea doar 50.000 de dolari. În plus, s-a dovedit că agenţiile care au ‘ţepuit’ turiştii au folosit banii în alte scopuri decât acela de a achita vacanţele promise”, a afirmat ministrul într-un comunicat al PSD Sibiu.
Acesta a subliniat că ar fi aşteptat ca ANAT să îşi ceară scuze în numele agenţiilor care „i-au înşelat” pe turişti, cu atât mai mult cu cât şi în 2018 au fost patru agenţii ce au cerut insolvenţa.
„Aşteptam din partea ANAT să îşi fi cerut scuze în numele agenţiilor care i-au înşelat cu atât de multă uşurinţă pe turiştii cărora le-au furat banii şi vacanţele. Cu atât mai mult cu cât şi anul acesta au fost patru agenţii care şi-au cerut insolvenţa. Am să fiu din nou foarte categoric pentru că îmi asum şi îmi voi asuma întotdeauna declaraţiile: nu voi mai tolera ca pe piaţa de turism să existe agenţii care ar putea să-i păcălească pe români, iar acest lucru se poate rezolva doar cu prevederi legale ferme, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate. Nu am jignit atunci când am luat, de fapt, apărarea românilor păgubiţi care nu au fost protejaţi, până acum”, a mai spus Bogdan Trif, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu.
În ceea ce priveşte poziţia „indecisă” a ANAT în legătură cu ordonanţa de guvern prin care a fost transpusă directiva europeană pentru garantarea pachetelor turistice, ministrul precizează că Asociaţia a participat la majoritatea întâlnirilor şi discuţiilor de la Ministerul Turismului la care a fost abordat subiectul garantării 100%. Cu aceste ocazii, poziţia oficială a ANAT a fost în sensul introducerii unui plafon de maximum 500.000 euro/agenţie, fapt care însă contravine atât directivei cât şi scopului de a proteja 100% turiştii români.
Totodată, ANAT a cerut şi introducerea mai multor instrumente de garantare şi nu doar a unui Fond de Garantare, aspect reglementat, de altfel, în prezent prin ordonanţa adoptată.
„De asemenea, avem adresa oficială a FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM n.r) din care rezultă că acest fond nu ar fi îndeplinit condiţiile legale pentru a fi desemnat administrator al unei scheme private de garantare, motiv pentru care acuzaţiile lansate în spaţiul public cum că aş fi refuzat instituirea garantării prin acest fond sunt mincinoase. Acest aspect a fost confirmat în mod expres şi de Ministerul Finanţelor Publice. Precizăm că adresele ANAT şi minutele acestor întâlniri sunt înregistrate la Ministerul Turismului şi le putem pune la dispoziţie oricând”, a mai spus Trif.
El subliniază că a fost eliminat riscul sancţiunilor usturătoare ale infringementului, întrucât prin ordonanţa adoptată s-a transpus ceea ce era prevăzut în mod expres atât în vechea directivă cât şi în cea nouă, respectiv garantarea integrală a pachetelor turistice. De asemenea, ordonanţa de guvern reglementează şi garantarea repatrierii turiştilor.
„Mă surprinde în mod neplăcut modul de abordare al ANAT prin care se încearcă mutarea atenţiei publicului de la adevărata problemă, respectiv protecţia 100% a turiştilor, către o pretinsă jignire a agenţiilor de turism. Consider că ANAT este şi trebuie să rămână partenerul Ministerului Turismului alături de care putem dezvolta sectorul turistic din România. Mai ales că, recent, ANAT şi-a exprimat, în scris, aprecierile privind acţiunea ministerului de a introduce vouchere de vacanţă, care a stimulat semnificativ piaţa de turism din România”, a afirmat ministrul Turismului.
Marţi, într-o scrisoare deschisă, reprezentanţii ANAT afirmau că industria agenţiilor de turism din România aşteaptă scuze din partea ministrului Turismului, Bogdan Trif, pentru declaraţiile acestuia făcute în conferinţa de bilanţ, potrivit cărora „agenţiile de turism opun rezistenţă şi se împotrivesc” garantării pachetelor turistice şi că aceleaşi agenţii sunt „şmecheri” care încasează bani în avans de la turişti şi îi folosesc în alte scopuri.
„Am aşteptat şi ascultat cu mare interes conferinţa de presă de bilanţ la şase luni a ministerului pe care îl conduceţi. Am sperat că ministerul pe care cu toţii l-am dorit, cel al Turismului, ne va face să fim mândri de meseria pe care, cu pasiune, o exercităm. Rezultatul a fost însă altul: ne-am întristat şi ne-am revoltat! (…) Aţi ales să creaţi aşteptări false turiştilor români, în sensul în care serviciile turistice vor fi garantate 100%, deşi ştiţi foarte bine că majoritatea serviciilor oferite de agenţiile de turism nu se încadrează în scopul directivei transpuse recent în legislaţia românească. Aţi ales să comunicaţi că este treaba noastră, a agenţiilor de turism, să găsim soluţii de garantare în piaţă, în contextul în care statul român a abandonat peste noapte fondul de garantare, pentru că a înţeles că cerinţele formulate de dumneavoastră nu sunt realiste şi implementabile. Aţi ales să dezinformaţi, spunând că în toate ţările din Europa serviciile sunt garantate 100%, deşi ştiţi extrem de bine că nu este aşa. Aţi ales să daţi exemplul Germaniei, unde garantarea este limitată la un procentaj redus din cifra de afaceri a firmelor de acolo”, se menţionează în documentul semnat de preşedintele ANAT, Nicolae Demetriade.
În viziunea ANAT, în 28 de ani, au fost foarte puţine insolvenţe şi într-o proporţie covârşitoare nu au fost cazuri de ‘ţeapă’, ci de insolvenţe „normale”. AGERPRES