Analiștii economici au anunțat că cele mai mari bănci de pe Wall Street vor raporta luna aceasta profituri record pentru anul 2021. De asemenea, analiștii prognozează că majoritatea băncilor vor raporta cele mai mari profituri din istorie.
Cele mai mari bănci de pe Wall Street vor raporta luna aceasta profituri record pentru anul 2021.
Comisioane uriaşe şi pierderi mai mici în pandemie decât se estima iniţial
Totul se datorează comisioanelor uriașe din investiții bancare și a pierderilor mai mici decât se așteptau la credite în timpul pandemiei, relatează Financial Times.
Analiștii au avertizat că ar putea dura ani de zile pentru a repeta astfel de câștiguri uriașe.
Citigroup și JPMorgan Chase sunt primele bănci mari care vor publica rezultatele pentru trimestrul al patrulea, raportând pe 14 ianuarie. Ele sunt urmate de Goldman Sachs pe 18 ianuarie, iar apoi de Morgan Stanley și Bank of America pe 19 ianuarie.
În 2021, JPMorgan Chase a fost desemnată, încă o dată, cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial, potrivit unui clasament anual al băncilor de importanţă sistemică elaborat de organismele globale de reglementare, lansat în luna noiembrie a anului trecut.
Cele mai mari profituri din istorie
Dintre acestea, analiștii prognozează că toate, cu excepția Citigroup, vor raporta cele mai mari profituri din istorie pentru întregul an, potrivit estimărilor Bloomberg și cifrelor istorice privind câștigurile de la S&P Capital IQ.
Perspectiva creșterii ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală în 2022 alimentează optimismul că băncile ar putea fi pregătite pentru un alt an puternic.
„Ne așteptăm ca acțiunile bancare să continue să depășească performanța pieței în 2022”, a scris Jason Goldberg, analist la Barclays.
Profiturile din 2021 au beneficiat de eliberarea rezervelor pe care băncile le-au pus deoparte pentru a acoperi eventualele pierderi cauzate de pandemie.
Pierderile s-au dovedit a fi mult mai mici. Analiștii Goldman estimează că cele șapte mari bănci pe care le acoperă, printre care se numără JPMorgan și Bank of America, au eliberat acum 36 de miliarde de dolari din cele 50 de miliarde de dolari pe care le alocaseră inițial în anticiparea pierderilor din credite.
De asemenea, băncile au beneficiat de comisioanele uriașe din investițiile bancare, fuziunile și achizițiile globale din 2021 atingând cele mai ridicate niveluri din toate timpurile înregistrate.
În acest moment, piața estimează un alt an bun pentru bănci. Acțiunile bancare din SUA au crescut cu 35% în 2021, potrivit analiștilor de la Deutsche Bank, depășind S&P 500, și au crescut din nou în primele zile ale anului 2022.