Undeva acolo, nemarcat pe vreo hartă dar incitant de aproape, se află un pământ al făgăduinței numit „Normal”, pe care într-o bună zi ne vom putea întoarce. Aceasta este geografia magică pe care ne-o predau politicienii, cum este și Boris Johnson cu a sa „revenire semnificativă la normalitate”. E o poveste pe care ne-o spunem nouă înșine, chiar dacă o contrazicem chiar cu următorul gând.
Sunt motive practice pentru a considera că Normalul este un tărâm din basme pe care nu vom mai putea reveni vreodată. Virusul nu a dispărut și e probabil să reapară în valuri. Dar haideți să ne concentrăm pe altă întrebare: dacă un asemenea tărâm ar exista, am dori noi să trăim acolo?
Sondajele indică cu consecvență că nu ne-am dori. Un sondaj realizat de BritainThinks acum două săptămâni a constatat că doar 12% din oameni vor ca viața să fie „exact cum era înainte”, potrivt theguardian.com
Numai 13% din oameni vor să se întoarcă la muncă în aceleași condiții de dinainte de carantină
La sfârșitul lui iunie, un sondaj comandat de compania Bright Horizons arăta că numai 13% din oameni vor să se întoarcă la muncă în aceleași condiții de dinainte de carantină. Iar un sondaj YouGov din aceeași săptămână dezvăluie că doar 6% din noi dorim să avem același tip de economie pe care-l aveam înainte de pandemie.
Un alt sondaj din aprilie al aceleiași firme arăta că numai 9% din respondenți voiau o revenire la „normal”. E rar să vezi rezultate atât de solide și de consecvente în privința oricărei chestiuni majore.
Desigur, toți am vrea să lăsăm în urmă pandemia, cu impactul ei devastator asupra sănătății fizice și psihice, cu exacerbarea singurătății, cu închiderea școlilor și cu explozia șomajului. Însă acest lucru nu înseamnă și că vrem să revenim la acea lume bizară și înspăimântătoare pe care guvernul o definește drept normalitate.
Atrofierea lentă a imaginațiilor noastre morale
Pământul nostru nu era unul al conținutului pierdut [aluzie la titlul unui cântec compus de John Ireland – n.trad.], ci un loc în care crizele letale se acumulau cu mult înainte ca pandemia să lovească. Alături de numeroasele noastre disfuncții politice și economice, normalitatea însemna accelerarea celei mai ciudate și profunde calamități cu care s-a confruntat vreodată omenirea: colapsul sistemelor noastre de susținere a vieții.
Luna trecută, sechestrați în locuințele noastre, am privit coloane de fum ridicându-se din regiunea arctică, unde temperaturile au atins valoarea extrem de anormală de 38 de grade Celsius. Asemenea imagini apocaliptice devin fundalul vieții noastre.
Trecem rapid cu privirea peste imagini cu incendiile care devastează Australia, California, Brazilia sau Indonezia, normalizându-le fără să vrem. Într-un eseu genial publicat la începutul anului, scriitorul Mark O’Connell descria acest proces drept „atrofierea lentă a imaginațiilor noastre morale”. Ne aclimatizăm singuri la propria criză existențială.
Când starea anterioară va reveni, tot așa va reveni și poluarea aerului
Când starea de fapt anterioară va reveni, tot așa va reveni și poluarea aerului, care ucide anual mai mulți oameni decât a omorât Covid-19 până acum și care exacerbează impactul virusului. Colapsul climei și poluarea aerului sunt două fațete ale unei „disbioze” generale.
Disbioză înseamnă colapsul ecosistemelor. Termenul e folosit de medici pentru colapsul biomului din intestinele noastre, dar i se poate aplica în egală măsură oricărui sistem viu: păduri ploioase, recife de corali, râuri, soluri. Ele se dezintegrează cu o viteză șocantă din cauza efectelor cumulate ale „normalității”, care presupune expansiunea perpetuă a consumului.
Luna aceasta am aflat că metale prețioase, cum ar fi aurul și platina, în valoare de 10 miliarde de dolari sunt aruncate la groapa de gunoi în fiecare an, încastrate în zeci de milioane de tone de materiale mai puțin prețioase, sub forma deșeurilor electronice. Producția mondială de deșeuri electronice crește cu 4% pe an.
Colaps sistemic global
Ea este alimentată de o altă normă sucită: uzura morală planificată. Aparatele noastre casnice sunt proiectate special pentru a se strica și sunt construite deliberat de așa manieră încât să nu poată fi reparate. Acesta este unul dintre motivele pentru care un smartphone obișnuit, conținând metale prețioase extrase cu costuri grele pentru mediu, rezistă doi până la trei ani, în vreme ce o imprimantă obișnuită printează în medie, în total, cinci ore și patru minute înainte de a fi aruncată.
Lumea vie, și oamenii a căror viață o susține, nu pot menține acest nivel de consum, însă viața normală depinde de el. Combinarea acestora, efecte în cascadă ale disbiozei, ne împinge spre un lucru pe care oamenii de știință îl numesc colaps sistemic global.
Sondajele dau rezultate clare și în această privință: nu vrem să ne întoarcem la această nebunie. Un sondaj YouGov arată că opt din 10 oameni vor ca guvernul să acorde sănătății și bunăstării o prioritatea mai mare decât creșterii economice pe parcursul pandemiei, iar șase din 10 oameni vor ca lucrurile să rămână la fel și atunci când (sau dacă) virusul se va potoli.
58% din britanici vor o redresare economică verde
Un sondaj realizat de Ipsos a produs un rezultat similar: 58% din britanici vor o redresare economică verde, în vreme ce 31% nu vor. Ca la toate sondajele de acest gen, Regatul se apropie de limita inferioară a spectrului. În general, cu cât o țară e mai săracă cu atât mai mult acordă importanță mediului populația ei. La același sondaj, proporțiile sunt în China de 80% la 16% și în India de 81% la 13%. Cu cât consumăm mai mult, cu atât mai mult ni se atrofiază imaginația morală.
Însă guvernul de la Westminster e hotărât să ne vâre înapoi pe gât hiper-normalitatea, indiferent de ce vrem noi. Săptămâna aceasta secretarul mediului George Eustice a semnalat că intenționează să ne facă praf întregul sistem de evaluări de mediu.
Nici vremuri normale, nici persoane normale
Guvernul a propus porturi libere, în care impozitarea și normele legislative sunt suspendate, iar ele nu numai că vor exacerba frauda și spălarea de bani, dar vor și expune distrugerii și poluării habitatele umede din jurul lor și bogata viață sălbatică adăpostită de ele. Acordul comercial pe care cabinetul intenționează să-l încheie cu SUA ar putea surclasa suveranitatea parlamentară și ne-ar putea distruge normele de mediu – fără consimțământul publicului.
Tot așa cum niciodată n-a existat vreo persoană normală, nici vremuri normale nu au existat vreodată. Normalitatea e un concept utilizat la îngrădirea imaginației noastre morale. Nu există nici un normal la care să ne putem întoarce sau la care ar trebui să ne dorim să ne întoarcem. Trăim în vremuri anormale. Și ele cer un răspuns anormal.