Oana Lis a aflat la un control de rutină că are un carcinom de piele. A urmat un șir lung de analize și de emoții, dar în prezent, soția fostului primar al Capitalei se simte bine.
Deși acum este sănătoasă, greutățile din ultima perioadă au învățat-o pe Oana Lis că viața poate fi imprevizibilă.
”Știam că viața e destul de scurtă, mama a murit când avea 35 de ani. Viața m-a învățat cu problemele de mică, viața e o luptă din punctul meu de vedere, trebuie să ne luptăm în fiecare zi și să ne dorim să trăim”, a spus ea pentru Spynews.
Oana Lis continuă recuperarea
Chiar dacă pare că a scăpat de cancer, recuperarea continuă. Acum, Oana Lis trebuie în continuare să aibă mare grijă să se acopere constant și să nu se expună prea mult la soare.
”Încă mă recuperez, am avut un carcinom de piele, iar acum normal fiind vară trebuie să am mai multă grijă să mă acopăr, cicatricea să o dau cu creme speciale care costă destul de mult. Sunt niște lucruri pe care trebuie să le faci, dar pentru sănătate trebuie să faci toate eforturile necesare”, a spus ea.
După ce a primit diagnosticul, a decis să se opereze
Oana Lis are singură grijă de soțul ei, Viorel Lis, care de luni bune se află în scaun cu rotile. După ce a primit diagnosticul de cancer, aceasta a decis să se opereze, dar chiar și în această situație, a pus starea de sănătate a fostului edil pe primul loc.
„Când am aflat care e situația, am urmat sfatul medicului și m-am operat. Nu sunt de părere că trebuie să facem din țânțar armăsar. Am văzut unele titluri din presă. Simt că am situația sub control, iar preocuparea mea majoră rămâne soțul meu, Viorel!
Trebuie să am aceeași grijă față de Viorel, pe care trebuie să-l hrănesc și să-i dau pastilele, la anumite ore, și față de care voi continua, ca până acum, cu același program. Cu excepția operației suferite, nu s-au schimbat prea multe lucruri în viața mea. Și aștept decizia medicilor și pe viitor!”, a declarat ea pentru Playtech.