Oana Lis este în doliu. Soția fostului primar al Bucureștiului, Viorel Lis, a transmis un mesaj înduioșător pe pagina sa de socializare!
Durere enormă pentru Oana Lis: „Am fost să-mi iau rămas bun!”
Ea a a vorbit despre moartea prematură a unui om care a lăsat un gol imens în sufletul ei.
Este vorba de psihoterapeutul și profesorul Steliana Rizeanu Pintilie. Aceasta i-a fost Oanei Lis profesoară la Facultatea de Psihologie. Soția fostului edil a terminat studiile în anul 2019. Steliana Rizeanu Pintilie a încetat din viață în urmă cu trei zile și urmează să fie înmormântată.
„Am fost să-mi iau rămas bun… ce gol imens ați lăsat. Dumnezeu să vă binecuvânteze, doamna profesoară! Nu vă voi uita niciodată”, a scris Oana Lis pe pagina sa de Facebook
„Astăzi ora 15:30 s-a încheiat tragic și prematur existența marcantă a unei Personalități care a atins mințile și sufletele multor tineri, prieteni și colegi, Spiritul tău va rămâne veșnic în amintirea și inimile noastre! Drum luminat spre Stele draga noastră Steliana!”, s-a scris și pe pagina de socializare a Stelianei Rizeanu Pintilie.
Fosta profesoară va fi condusă pe ultimul drum în cursul zilei de marți, 14 iunie 2022. Ceremonia de înmormântare este programată pentru ora 13:00 și va avea loc la Cimitirul Belu Catolic din Șos. Olteniței nr. 3-5 din București.
Cine a fost Steliana Rizeanu Pintilie?
Steliana Rizeanu Pintilie a fost dublu decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Hyperion. A fost o profesoară minunată și un geniu al psihologiei româneşti în ultimii 25 de ani.
Regretata profesoară a format generații întregi de psihologi clinicieni și psihoterapeuți de succes. La rândul său a studiat enorm și a devenit un eminent psiholog.
De asemenea, mentorul care a murit fulgerător pe 10 iunie 2022 a scris nenumărate cărți, lăsând în urma sa o moștenire inegalabilă de cunoaștere în domeniul psihologiei din România. De acum înainte oamenii o vor păstra în inima lor.
Oana Lis a mai trecut și în urmă cu câteva zile printr-un moment de cumpănă. S-a întâmplat la sfârșitul lunii mai, când fostul primar al Capitalei, în vârstă de 77 de ani, a fost dus de urgență la spital din cauza problemelor de sănătate pe care le are.
Ea a spus atunci că partenerul ei de viață se simte din ce în ce mai rău, motiv pentru care acesta trebuie internat. În cadrul unei emisiuni TV, Oana Lis a precizat că fostul primar al Capitalei s-a infectat cu o bacterie, motiv pentru care a fost supus mai multor analize medicale. Ulterior, medicii au decis să îl interneze în spital pentru o perioadă scurtă de timp.
După investigații, medicii l-au externat pe Viorel Lis, însă acesta urma să facă o colonoscopie în urma infectării cu această bacterie.
”Sunt la o clinică. În ultimul timp, Viorel a avut tot felul de simptome. Azi are o internare de o zi. A luat o bacterie, dar nu știu de unde.
El în ultimul timp a tot fost prin clinici…Trebuie să descoperim ce e cu această bacterie. Trebuie să facă o colonoscopie. Îi e frică, dar trebuie să o facă”, a declarat atunci Oana Lis.