NOSTALGIE Oana Osman intră în echipa Capital în anul 2003. La început este șef al departamentului finanțe-bănci, iar, după puțin timp, e numită redactor-șef adjunct. În 2012, preia conducerea editorială a revistei. După trei ani, pleacă din funcția de redactor-șef al Capital pentru a lansa proiectul online profit.ro.
Susținătoare categorică a politicilor economice de dreapta, Oana Osman și-a găsit la revista Capital locul perfect. Aici a întâlnit colegi care se ghidau după aceleași principii și s-a bucurat de cititori avizați, care știau ce presupune adevărata economie de piață.
Capital: Cum ați ajuns să faceți parte din echipa revistei Capital?
Oana Osman: Am venit în martie 2003. Grație Andreei Roșca, redactorul-șef de atunci. S-a străduit timp de mai multe luni să mă convingă să plec de la Curentul, unde eram redactor-șef adjunct pe secțiunea economic, pentru a veni șef al departamentului de bănci și asigurări la Capital. Nu înțelegea cum putea ezita cineva să accepte imediat o ofertă de la cea mai bună revistă economică din țară. Capital depășise de mult anii încercărilor de început, era publicație matură, lider de piață. Aveam 25 de ani și, pur și simplu, îmi era greu să plec din redacția în care începusem să lucrez încă din studenție. La fel cum avea să-mi fie și după 12 ani la Capital.
I-am mulțumit mai târziu Andreei că a insistat, în pofida fluturilor pe care îi aveam în cap. În prima săptămâna la Capital îmi dădeam palme că nu am venit mai devreme. Era, cred, cel mai fain loc în care puteai să lucrezi atunci în presa economică. Jurnaliști extraordinari, cei mai buni pe domeniile lor. Patroni elvețieni care respectau independența editorială. O abordare analitica a subiectelor pe care un cotidian și-o permite mai greu, în lipsa unor resurse considerabile de personal, dar care la un săptamânal e obligatorie aproape în fiecare pagină.
Jurnalismul la publicații periodice îți construiește într-un fel modul în care te raportezi la informații, la evenimente. Te obligă să cauți mai departe de știre, să afli care îi sunt implicațiile, care e contextul mai amplu în care se încadrează, care e relevanța pentru grupuri diferite, în ce fel se leagă cu alte evenimente sau fenomene etc. Din primele ședințe la Capital, când revista funcționa doar ca săptămânal, site-ul preluând integral conținutul ediției tipărite, am rămas și acum cu o obsesie: nu pot să aud o informație simplă de actualitate fără să mă întreb „Și ce dacă?“, există implicații mai ample, pe cine interesează și de ce? Totul, având în gând publicul special pentru care scrii. Ulterior, Capital a devenit, în paralel, și „cotidian“, în mediul online, site-ul fiind alimentat cu știri pentru un public care are nevoie și de informație rapidă, în timp real.
Capital: Numiți un articol/subiect publicat în Capital care a avut un impact major pentru societatea românească.
Oana Osman: Am fost tentată mult timp să consider ca fiind cele mai importante „bombele de presă“, dezvăluirile, nu puține, pe care Capital le-a făcut expunând în premieră fraude financiare, scheme piramidale sau altele asemenea. Au avut impact emoțional de moment extrem de puternic, au fost preluate apoi în restul presei și au intrat în atenția autorităților.
Dar de curând mi-am dat seama, gândindu-mă chiar la subiecte publicate în trecut de revista Capital, că poate la fel de importante au fost sau ar fi trebuit să fie articole care nu au făcut așa mare senzație, nedezvăluind infracțiuni comise de alții, ci riscuri la care ne expunem mulți dintre noi, dar pe care preferăm să le ignorăm pentru a nu strica petrecerea unor avantaje imediate sau a unor câștiguri sperate. Îmi amintesc de analize făcute de Capital în perioada de boom imobiliar, cu comparații de randamente, cu discrepanțe între evoluția prețurilor apartamentelor, ajunse în zone nebunești, și evolutia chiriilor, care cresteau mult mai încet, constrânse de veniturile disponibile să păstreze încă legătura cu bunul simț. Cu cifre care indicau că nu mai era loc de creșteri de prețuri ca până atunci. N-au făcut „senzație“, ba au generat și reacții de respingere și acuze că speriem oamenii și stricăm piața. Iar păgubiți, în final, probabil că au fost la fel de mulți ca la o schemă piramidală de răsunet. La fel de puțină senzație au făcut articole care explicau situația specială a francului elvețian în perioada în care înflorea creditarea în această valută, la dobânzi mici. Capital nu a susținut interzicerea unor astfel de împrumuturi, dar a arătat că în vremuri tulburi (atunci de neconceput pentru cine spera la creșteri economice perpetue), francul e monedă de refugiu și se apreciază. Și, apoi, a adus noi avertismente că stabilitatea relativă păstrată și după începerea crizei este doar conjuncturală, menținută artificial, doar temporar și cu costuri enorme de Banca Elveției, pentru a-și proteja exportatorii de apreciere. Din păcate, nu s-au descurajat prea mulți.
Capital: Ce dificultăți a întâmpinat revista Capital în anii în care ați lucrat aici?
Oana Osman: Multe. Din 2003 până în 2015, cât am lucrat la Capital, economia a trecut de la boom la criză, iar criza nu a ocolit presă scrisă. Ba, a prins-o şi într-o perioada de schimbare a paradigmelor şi modelelor de business, în care cititorii migrau natural dinspre print spre online. Oportunitatea accesului la un public mai mare, în online, nu şi-a găsit însă imediat şi soluţia sustenabilităţii financiare. Cu conţinut oferit gratuit în online şi cu venituri (din vânzări şi publicitate) obţinute încă multă vreme preponderent din ediţiile tipărite, Capital nu a fost ferit de problemele care au afectat presă scrisă peste tot în lume, forţând redacţiile să se reducă, numărul paginilor să se împuţineze. În România, s-au adăugat problemele difuzorilor de presă, care dădeau faliment pe capete. Ziarele nu mai ajungeau la un public şi aşa în scădere, în condiţiile migraţiei spre online, iar falimentul unor firme care încheiau abonamente te lăsau cu abonaţi cărora trebuia să le livrezi în continuare revista, pentru că achitaseră preţul şi nu-ţi puteai bate joc de ei, deşi banii nu mai ajungeau niciodată la noi.
Multe probleme şi le-a creat şi presă, singură. Îmi amintesc că începuse o nebunie, care a ţinut până prin 2010-2011, cu inserturile de cărţi sau DVD-uri, la preţuri mici, prin care ziarele şi revistele încercau să crească vânzările la tarabă ale ediţiilor tipărite. Oamenii nici nu mai ştiau ce ziar cumpără, cereau direct „cartea X, care se da cu ziarul“. Iar când campaniile cu cărţi au încetat, publicul, care era motivat în achiziţii de aşa ceva, evident că nu a continuat să cumpere ziarele „fără nimic ataşat“, iar tirajele s-au prăbuşit. Adevărul, preluat de Dinu Patriciu, era campion la astfel de campanii, dar, la un moment dat, au început şi competitorii noştri din trustul lui Dan Voiculescu, Săptămâna Financiară, să vândă revista cu carte insert. Elveţienii s-au speriat şi au considerat că trebuie să avem şi noi variante de vânzare cu carte pentru Capital la chioşcuri. Ca să rămânem în zona decentă, am inserat cărţi de business, care să aibă legătură cu profilul revistei. N-am avut nicio şansă. Săptămâna Financiară distribuise deja trei ediţii cu cărţi despre profeţiile lui Nostradamus, una cu profeţiile mayaşilor, altă cu „111 teorii ale conspiraţiei“. Ne-au rupt! Într-un an ne-au depăşit la vânzări şi Capital nu mai era lider de piaţă. Devenise absurd şi aproape amuzant, făceam pariuri cu ce cărţi de profeţii şi astrologie vom fi zdrobiţi săptămâna viitoare. Circula chiar un zvon că un ziar se pregăteşte să dea lovitura fatală întregii pieţe de presă, inserând Biblia pentru a-şi creşte vânzările la tarabe. Nu s-a adeverit, din fericire, pentru ultimele urme de bun-simț din piaţă. Săptămâna Financiară s-a închis după o vreme, când modelul cărţilor şi DVD-urilor insert a murit, iar patronatul a avut probleme, din păcate pentru ziariştii foarte buni care scriau acolo.
Provocările mari au fost mereu de a păstra calitatea editorială în condiţiile unor resurse financiare mult reduse, cu redacţii diminuate, care trebuiau, însă, să asigure conţinut dublu, atât pentru ediţia tipărită săptămânală, cât şi pentru site-ul care a devenit, în timp, o publicaţie aproape separată, cu ştiri publicate în timp real.
Capital: Vă amintiţi o întâmplare specială din perioada în care aţi lucrat la Capital?
Oana Osman: Era cea mai veselă redacţie. Oameni faini, cu umor. Hazlii au fost multe farse… tradiţia locului spunea că trebuie făcute în fiecare an, dar nu chiar pe 1 aprilie, pentru a nu pune în gardă victima. Un coleg care reuşise să scape ani de zile de armată, când aceasta era încă obligatorie, înscriindu-se la diverse facultăţi, s-a trezit într-o zi cu un soldat venit să-l ridice chiar din redacţie cu ordin de încorporare făcut ca la carte. O colegă avea cunoştinţe în armată şi aranjase totul. Soldatul nu s-a lăsat înduplecat de privirile disperate ale colegului, l-a urcat în maşină Armatei şi i-a spus că merge cu el până acasă să-şi ia un geamantan mic cu haine. Abia acolo l-a eliberat.
Şi farsa făcută lui Iulian, când era redactor-şef, a ţinut. Toate fetele din redacţie au venit pe rând să-l anunţe că sunt însărcinate şi că peste câteva luni vor intra în concediu de maternitate. După a opta mărturisire i se citea panica în ochi, cu gândul la înlocuitori greu de găsit în timp scurt, dar reuşea cumva să găsească în continuare câte un cuvânt bun de încurajare pentru fiecare viitoare mămică. Am aranjat un fals print screen şi după o ştire pe care am compus-o tot noi ca fiind apărută pe paginademedia.ro. S-au dus băieţii din redacţie să-i arate că e deja publică epidemia de gravide de la Capital. „Ce ne facem, șef, cu astea?“ Era pregătită şi o doamnă pensionară, care lucra part-time la Capital şi avea un minunat simț al umorului, să-l anunţe că a prins şi dânsa ultimul tren pentru un copil, dar cineva n-a mai rezistat şi s-a dat de gol râzând. Ce farsă i-a fost făcută lui Ionuţ Popescu, după ce a anunţat că pleacă purtător de cuvânt al premierului Mugur Isărescu… să va povestească el :)) Mie mi-a fost povestită, nu eram încă la Capital atunci.
Capital: Ce mesaj aveţi pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Oana Osman: Le doresc să găsească în continuare informaţii credibile, utile şi relevante, scrise de jurnalişti oneşti, şi în revista, şi pe site. Îmi doresc, de fapt, şi mie lucrurile acestea pentru că am rămas cititor Capital, deşi nu mai sunt jurnalist aici.
Vouă va doresc să faceţi mulţi ani de acum înainte cea mai faină revista! La mulţi ani, Capital!