Oana Pellea a răbufnit. Mai mulți urmăritori și persoane publice s-au revoltat după fotografia publicată de Alina Ceușan pe Instagram. În urma acestor reacții, poza respectivă a dispărut de pe rețeaua de socializare.
Oana Pellea o critică aspru pe Alina Ceușan
În fotografia respectivă, ea stătea cu picioarele ridicate pe balustrada balconului de la Teatrul Odeon. Poza a atras mai critici din partea mai multor persoane. Printre ei se numără și Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național „I. L. Caragiale” București.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, el a scris că „balustrada cu pricina e destul de înaltă”.
«Din ciclul „jos labele de pe teatru!”, vă prezentăm o duduie care crede că e „chill” să te crăcești așa la lojă. Culmea e că balustrada cu pricina e destul de înaltă, nici nu vreau să îmi imaginez cum și-a cocoțat Cruella condurii ăia de vrăjitoare așa de sus! Dacă ar veni la TNB i-aș da banii pe bilet, numai să plece. But wait, e infleluensără, ea așteaptă invitații, nu dă banii aiurea…», a scris Florin Ghioca pe Facebook.
Postarea lui Florin Ghioca poate fi vizualizată aici. Mai mulți urmăritori i-au dat dreptate.
Actrița spune că ceea ce s-a întâmplat este o rușine
De exemplu, actrița Oana Pellea a comentat la postarea respectivă și a subliniat că ceea ce s-a întâmplat este „o rușine”.
Într-o postare separată, ea a scris că recunoaște balconul, fiind vorba despre cel unde, pe vremuri, a stat domnul Alexandru Paleologu împreună cu domnul Octavian Paler.
„O persoană de sex feminin, “influencer” de profesie, nu dau nume pentru ca NU doresc sa i fac reclama, a postat o fotografie, pe o rețea socială, in care isi etaleaza picioarele ridicate pe balustrada unui balcon dintr o sala renumită de spectacol… E un selfie de picioare… dizgratios, nesimtită postare. Nu ma interesează ca nu era un spectacol de teatru ci un eveniment de “fashion”.
Am recunoscut balconul…Exact acolo, pe vremuri, a stat Domnul Alexandru Paleologu impreună cu Domnul Octavian Paler, îmbrăcati elegant, in semn de respect pentru sala de teatru si pentru actori. Stiu, pentru ca eu i am invitat la premiera cu “Noaptea furtunoasa” in regia lui Mihai Măniuțiu. Pe balustrada unde persoana si a trantit ostentativ pantofii…candva au trecut mainile lui Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Lucian Pintilie, etc, etc…
Am inteles ca a vrut sa provoace, am inteles ca isi face reclama cu o postare nesimțită…si totusi…câtă lipsa de bun simț, educație, cât prost gust, câtă vulgaritate … Daca persoana respectiva imi citește postarea ( m as mira) ii spun atat: SA VA FIE RUSINE! Postarea am văzut-o pe pagina Florin Ghioca – Theatre Photographer. Nu cunosc personal “duduia” (Slava Domnului) si nici nu doresc sa o cunosc”, a scris actrița pe Facebook.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Urmăritorii ei au fost revoltați în momentul în care au văzut fotografia
Nu doar persoanele publice au criticat gestul Alinei Ceușan. Mai precis, urmăritorii ei au fost revoltați în momentul în care au văzut fotografia.
Un urmăritor s-a întrebat și dacă acesta este exemplul pe care o mamă ar trebui să îl transmită celor mici.
Între timp, alții au semnalat lipsa bunului simț și atitudinea arătată de Alina Ceușan. O altă femeie a scris următorul mesaj:
„Așa îți vei învăța și copiii să respecte locația în care are loc un eveniment?”, a scris ea.
O altă persoană a subliniat că locul unor astfel de atitudini nu este la teatru, iar gestul dă dovadă de „lipsă de cultură și educație”.
„Halal atitudine. Rușine ar trebui să îți fie pentru că mai și promovezi asta! Locul tău nu e la teatru! Lipsă de cultură și educație…”, a mai scris o altă persoană.