Oana Roman și Cătălin Botezatu împărtășesc o prietenie de 34 de ani, caracterizată prin sprijin constant unul pentru celălalt. Au fost alături în momentele de bucurie, dar și în cele dificile, inclusiv în perioadele de dificultate pe care creatorul de modă le-a traversat.
Recent, fiica lui Petre Roman a vorbit despre legătura strânsă și prietenia de peste 34 de ani pe care o are cu creatorul de modă.
Oana Roman spune că l-a cunoscut pe Cătălin Botezatu la scurt timp după Revoluție. Își amintește că a fost impresionată de acesta considerându-l primul bărbat la fel de atrăgător ca tatăl ei, Petre Roman.
Oana și Cătălin au o relație strânsă și de lungă durată
Atunci când Cătălin organizează evenimente de modă în București, Oana îi este alături. La rândul său și el îi este alături ori de câte ori ea are nevoie. Cei doi au fost unul lângă celălalt în momentele dificile, iar Oana a vorbit cu multă căldură despre prietenia lor care durează de peste trei decenii.
„Ne-am cunoscut imediat după Revoluție, în vara anului 1990. M-am dus cu Loredana și cu Țeavă la Festivalul de la Mamaia și în deschiderea evenimentului era o prezentare a Zinei Dumitrescu. Și eu eram cu Loredana în sală la repetiții. Acolo se repeta pentru această prezentare. Pe scări era Cătălin, eu mă uit la Loredana, și îi spun: cine e băiatul ăsta? Zice că e un manechin.
Toată viața am crescut cu ideea faptului că cel mai frumos bărbat din lume e tata care și e, de altfel, foarte frumos. Și acela a fost primul moment în care am văzut un bărbat la fel de frumos ca tata și la care m-am uitat și am zis: uau! Acela a fost primul meu impact cu Cătălin, care era pe scenă”, a declarat fiica lui Petre Roman, conform ciao.ro.
Oana Roman a povestit cum, după ce s-a încheiat prezentarea de modă și s-au întâlnit în culise, ea și Cătălin Botezatu au făcut cunoștință. Acea întâlnire a marcat începutul unei frumoase și durabile prietenii care s-a consolidat de-a lungul anilor.
„După aceea evident că ne-am cunoscut și ne-am împrietenit și de atunci am rămas prieteni. Se fac 34 de ani”, a conchis Oana Roman.
Oana Roman, despre mesajele care o emoționează
Oana Roman a tot susținut că designerul Cătălin Botezatu este un prieten care își oferă sprijinul necondiționat. De asemenea, aceasta spune că de fiecare dată când trece printr-o perioadă dificilă, el este alături de ea, fie prin mesaje, fie prin apeluri telefonice. Chiar dacă nu se întâlnesc fizic, Botezatu îi trimite mesaje de încurajare, care au un impact profund asupra ei.
Oana a subliniat că știe mereu că el este acolo pentru ea, ceea ce este extrem de important în momentele grele.
„Cătălin este lângă mine de fiecare dată când trec printr-un moment greu, chiar dacă nu ne vedem fizic, mă sună, îmi scrie, pentru că știe că îmi place să citesc și că mesajele scrise pentru mine contează foarte mult, mai mult decât un telefon.
Îmi scrie: «Sunt aici. Te îmbrățișez, sunt cu sufletul lângă tine. Orice ai nevoie, te rog, sună-mă» Și știu că el este acolo și asta este foarte important”, a mai precizat Oana Roman
Oana Roman l-a dat de gol
Oana Roman a dezvăluit recent că l-a sprijinit pe Cătălin Botezatu într-un moment foarte dificil din viața acestuia. Ea a subliniat că designerul s-a confruntat cu o situație extrem de complicată, iar în acele momente s-a bazat pe ea și pe foarte puțini oameni din anturajul său.
,,Cred că a fost o situație-limită a lui, în care el s-a bazat pe mine și pe foarte puțini oameni din jurul lui. În momentul în care a ieșit de acolo, de unde a fost fără voia lui și fără vreo vină reală și nu-l mai băga nimeni în seamă.
Și îmi aduc aminte că ne-am dus la un restaurant și s-a așezat la masă și nu s-a așezat nimeni lângă el. Și m-am așezat eu, surorile Vlasov și cred că mai era Dana Săvuică, nu mai țin minte exact. În rest nu s-a așezat nimeni cu el la masa atunci”, a mai povestit Oana Roman.