Oana Roman, vești proaste despre mama ei
Oana Roman le-a oferit admiratorilor ei noi informații despre mama ei. Anterior, Mioara Roman a fost internată la spital și-a fost operată. Starea ei nu s-a îmbunătățit nici după operație.
În prezent, Mioara Roman urmează un tratament foarte complex, costisitor și dureros pentru ea.
„Foarte mulți dintre voi mă întrebați de mama. Mama este mult mai bine față de starea pe care o avea în momentul în care a fost externată… nu vă pot descrie.
Într-adevăr, operația a reușit, domnul doctor a operat-o și a salvat-o, dar starea ei generală după o lună de stat în spital era una foarte proastă, cu albumina foarte scăzută, hemoglobina foarte scăzută și cu o escară foarte gravă, care nu a fost tratată cât a fost ea în spital.
Nici astăzi nu este vindecată, tratamentul e foarte complex, costisitor și dureros pentru ea, dar este mult mai bine”, a povestit Oana Roman într-un Instastory.
Oana Roman și-a refăcut viața? Vedeta le-a dezvăluit adevărul fanilor ei
Admiratorii ei, însă, nu sunt interesați doar de mama sa, ci și de ea. „Oana Roman și-a reconstruit viața?” Aceasta este întrebarea pe buzele fanilor săi, la câteva luni de la divorțul său de Marius Elisei. Oamenii sunt curioși să afle dacă vedeta și-a găsit un alt partener de viață.
Pe data de 12 noiembrie 2023, vedeta a organizat o sesiune de Q&A (întrebare și răspuns) pe contul său de Instagram, oferind admiratorilor oportunitatea de a-i adresa diverse întrebări. La un moment dat, un curios a dorit să știe dacă se află într-o relație amoroasă în prezent.
Cu sinceritate, vedeta a răspuns că, momentan, se bucură de singurătate. A menționat că apreciază liniștea și pacea în acest moment. Deocamdată, nu simte nevoia unei noi povești de iubire și nu dorește să grăbească lucrurile, considerând că o relație autentică se caută, apare și se clădește în timp.
„Nu și nici nu mă gândesc să fiu prea curând (n.r. într-o relație). Mă bucur de liniște și pace și de Isa. Niciodată nu m-am aruncat într-o nouă relație după o despărțire.
Nu-mi doresc sub nicio formă să grăbesc lucrurile și cred că o relație reală se caută, apare și se clădește în timp, nu peste noapte”, a fost răspunsul dat de Oana Roman.