Oana Roman a mărturisit că ea a vrut de multă vreme să se despartă de Marius Elisei, dar, cu toate acestea, a încercat să îi mai dea o șansă tatălui fetiței ei. Potrivit Oanei Roman, cei doi aveau o viziune total diferită asupra vieții și nu mai aveau nicio șansă să își repare căsnicia.
Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit
„Acum vor curge râuri de cerneală, cum s-ar spune, vor apărea titluri că Marius a părăsit-o pe Oana. Este un lucru pe care ni l-am dorit cumva amândoi.
Eu îi spun de foarte mult timp că trebuie să ne separăm definitiv, pentru că nu cred că mai avem nicio șansă să mai reparăm ceva în relația noastră, pentru că avem viziuni total diferite asupra vieții, dorințe total diferite în ceea ce privește viața.
Vedem lucrurile total diferit. Am încercat cât s-a putut. Nu s-a mai putut. Este un lucru pe care și eu mi l-am dorit, dar mă repet. Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple acum, pentru că nu este OK că am rămas singură, cu toate pe cap.”, a spus Oana Roman, pe Instagram.
Care a fost motivul despărțirii?
Mai mult, vedeta TV a spus că nu și-ar fi dorit ca acest luru să se întâmple, dar din păcate, niciunul nu era fericit în relație.
„Trebuie să am grijă și de copil și de casă, și de mama, și de cumpărături, și să muncesc, să plătesc facturi și să le fac pe toate, dar asta e. El nu mai locuiește cu noi. Am hotărât acest lucru, doar că el a hotărât să plece mai devreme decât am stabilit.
Atâta tot. Cum am scris și în story-ul anterior, eu mă simt eliberată de o foarte mare povară, pentru că nu ne mai era bine împreună. Nici eu nu mai eram fericită, nici el nu era fericit. Fiecare cu greșelile lui. Fiecare cu problemele lui.”, a declarat Oana Roman.
Oana Roman și-a dorit despărțirea de Marius Elisei
De asemenea, Oana Roman a mărturisit că și-ar fi dorit să se separe în urmă cu ceva timp de tatăl fiicei sale, fiindcă relația dintre cei doi nu mai era una bună.
„Ultima perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere, ultimul an a fost foarte greu. Eu l-am trăit ca pe o povară, ca pe o situație extrem de tensionată în care nu m-am simțit bine, nu m-am simțit împăcată. Nu m-am simțit fericită și am trăit-o așa degeaba.
Eu am spus că lucrul acesta trebuia să se întâmple de mai demult. El a insistat foarte mult ca Luna să facă pui, deși eu nu mi-am dorit lucrul acesta și asta e. Nu și-a asumat această responsabilitate. Probabil că el avea varianta lui, o să spună adevărul lui, nu mă interesează.”, a mai spus Oana Roman.