Ministerul Sănătății trebuie să recunoască lipsa acută de personal medical

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, a cerut un plan național pe termen lung, de politici de sănătate publică, menit să rezolve cele mai grave probleme semnalate.

De asemenea, a cerut Ministerului Sănătății să recunoască starea de urgență privind lipsa personalului din sistem și să facă o metodologie de ocupare a posturilor din Sănătate, pe o perioadă determinată de un an. Același lucru s-a făcut și în perioada pandemiei. Potrivit Oanei Sivache, în prezent, se înregistrează un deficit de 15.000 de medici la nivel național.

”Astăzi, în numele pacienţilor dar şi al personalului din spitale, cerem un plan naţional termen mediu şi lung, de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave semnalate astăzi.

Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate, pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie.

De asemenea cerem modificări ale procedurilor de aprobare a nevoilor din sănătate pe baza memorandumului”, a declarat aceasta luni, pe 8 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Întâlnire fără precedent în domeniul Sănătății

Directorul ASSMB a subliniat că a avut o întâlnire de lucru fără precedent în istoria spitalelor aflate sub coordonarea primăriilor şi consiliilor județene. La această întâlnire au participat managerii spitalelor, directorii medicali, personalul medical. Au fost prezenți, totodată, președinții asociațiilor de pacienți și lideri ai SANITAS.

”Astăzi s-a tras un semnal de alarmă, întrucât blocajul din sănătate a fost generat pe motive financiare dar sub o aparenţă economie, a dus atât la o pierdere de personal cât şi la pierderi pentru pacienţi.

Ne-am întâlnit astăzi cu dorinţa constructivă de a semnala faptul că încremenirea politicilor de sănătate poate duce la situaţii limită, în parte deja atinse în sistemul de sănătate, după cum aţi putut vedea zilele trecute. Mulţumim celor 100 de participanţi la şedinţa de lucru, ne dorim un dialog real şi corect cu decidenţii”, a spus Oana Sivache.

Aceasta a afirmat că singura entitate competentă, capabilă să evalueze temeinic nevoile în domeniul sănătății, este Ministerul Sănătății, nu alte ministere.

Lipsa medicilor, o problemă din ce în ce mai mare

Directorul ASSMB a adăugat că, în cadrul întâlnirii, s-a abordat problema deficitului de personal. S-a pus accent pe lipsa de medici, în primul rând.

”Deficitul de medici de care suferă România astăzi este determinat de mai mulţi factori, în special de decizii fără analiză care să ţină cont de realităţile sistemului la nivelul organismelor decidente”, a spus ea.

Oana Sivache a spus, de asemenea, că nu există o strategie a decidenților de acoperire a deficitului de medici.

”Vorbim astăzi, în România, despre un deficit de aproximativ 15.000 de medici la nivel naţional”, a declarat aceasta.

Directorul ASSMB a precizat că nu crede că doar deblocarea posturilor în domeniul sănătății reprezintă o soluție. Potrivit ei, revizuirea metodelor de distribuire uniformă și eficientă a asistenței medicale primare și de urgență la nivel național este o altă rezolvare.

900 de posturi, neocupate

Reprezentanții CMMB accentuează faptul că în sistemul medical public din București există aproximativ 900 de poziții pentru medici care rămân neocupate.

CMMB exprimă sprijinul pentru inițiativele întreprinse de Ministerul Sănătății în vederea deblocării posturilor în domeniul sănătății. A făcut, totodată, un apel către Ministerul Finanțelor pentru aprobarea memorandumului acestuia referitor la spitalele aflate în subordinea sa, precum și pentru cel prezentat de MDLPA pentru spitalele locale, inclusiv cele gestionate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, conform unui comunicat de presă.

Colegiul Medicilor din Municipiul București atrage atenția asupra unei deficiențe semnificative de personal în sistemul medical românesc în prezent.

În București, spitalele subordonate Ministerului Sănătății dispun de aproximativ 500 de posturi medicale neocupate. În același timp, cele gestionate de ASSMB au în prezent 390 de poziții vacante pentru medici. Mai multe puteți citi aici.