Ce îmi lipseşte cel mai mult în România este respectul faţă de oamenii cinstiţi şi harnici. Zilele trecute, toţi ziariştii ţării l-au urât sincer şi la unison pe Emil Boc. Asta e o performanţă demnă de luat în seamă, fie ea şi negativă. Nici Adrian Năstase nu a reuşit, în binecunoscuta sa aroganţă, să stârnească o asemenea ură în tagma celor care-şi câştigă pâinea cu condeiul pe hârtie. Motivul nu este reducerea dramatică de venituri pe care o suportă to
Ce îmi lipseşte cel mai mult în România este respectul faţă de oamenii cinstiţi şi harnici.
Zilele trecute, toţi ziariştii ţării l-au urât sincer şi la unison pe Emil Boc. Asta e o performanţă demnă de luat în seamă, fie ea şi negativă. Nici Adrian Năstase nu a reuşit, în binecunoscuta sa aroganţă, să stârnească o asemenea ură în tagma celor care-şi câştigă pâinea cu condeiul pe hârtie. Motivul nu este reducerea dramatică de venituri pe care o suportă toţi cei din industria media. Trebuie spus, spre meritul jurnaliştilor noştri, cărora prea des li se găsesc defecte, că mulţi dintre ei au reuşit să se detaşeze de interesul personal şi să înţeleagă necesitatea unor măsuri de austeritate. Însă ceea ce a determinat ura şi dispreţul ziariştilor a fost atitudinea cinică şi nepăsarea guvernanţilor la aplicarea noilor măsuri fiscale. M-am gândit de multe ori cu simpatie şi îngrijorare la premierul Boc. M-am întrebat cum se simte oare acesta în faţa atâtor atacuri din partea unora care-şi câştigă pâinea în funcţie de câtă spurcăciune le iese din gură. L-am admirat pe Boc pentru că încearcă o viaţă sportivă, pentru că se luptă, pentru că vrea să facă treabă. Până acum. Până când presa a devenit pentru el o cantitate neglijabilă şi o victimă colaterală în marele şi necruţătorul său război cu criza.
Împreună cu colegii de la Evenimentul zilei am stat să mă întreb: oare lui Boc îi place să fie prim-ministru? Oare cât de tare îi pasă de editorialul lui Mircea Marian în timp ce pluteşte lin în BMW-ul de serviciu (sau ce maşină o avea el) spre biroul domniei sale, mângâiat pe obraz de luminile albastre ale girofarurilor şi separat prin geamul securizat şi antifonat de zgomotul vulgului şi de zbieretele antemergătorilor care ne înghesuie pe noi, ceilalţi, către bordură? Dar când, după câteva zile istovitoare de muncă şi câteva ore de exerciţii anaerobe la sala de forţă îşi petrece weekendul departe de focul oraşului, în ciripitul de păsărele al pădurii Snagov? Se întreabă el atunci, precum scribii cu drepturi de autor, dacă nu cumva şi-a ales greşit drumul în viaţă? Ce îmi lipseşte cel mai mult în România este respectul faţă de oamenii cinstiţi şi harnici. Cred că dreptul fundamental al unui cetăţean este acela de a fi respectat atâta vreme cât şi el respectă legea. Omul care respectă legea şi-şi plăteşte taxele este eroul colectiv al renaşterii economice, al bunăstării, al ieşirii din criză. Este celula de bază a societăţii pe care ne-am apucat să o construim după ’89. Acesta trebuie ţinut pe palme şi mângâiat şi ridicat în slăvi, nu hingherit printre ghişee şi batjocorit cu birocraţie mucegăită.
Domnul Boc şi subalternul domniei sale, domnul Vlădescu cel neştiutor într-ale computerului ar fi trebuit să cunoască acest lucru. În plus, ca lideri politici ce se află, ar fi fost nevoie să cunoască importanţa comunicării. La această materie, cei doi tocmai au picat lamentabil pentru a nu-ştiu-câta oară. Oare câte re-re-uri sunt admise la facultatea asta de miniştri deschisă de preşedintele tuturor românilor?
Claudiu Şerban, director general, Editura Evenimentul şi Capital