Conferință privind viața preotului Dumitru Stăniloae
Tema conferinței s-a concentrat pe figura remarcabilă a lui Dumitru Stăniloae, dar și pe alți doi membri ai familiei sale ilustre: Lidia și Dumitraș, fiica și nepotul său. Împreună, cei trei acoperă un secol din istoria românească, un secol plin de lecții și dramatism, marcat de turbulențe și martiraj, dar și de o cultură vibranta.
Acest secol a fost unul al marilor trădări și al extraordinarelor renașteri din letargie și dictatură, un secol al trezirii și al adormirii conștiinței, narcotic prin ideologia sa și brav prin credința sa.
Povestea familiei Stăniloae reflectă toate liniile de forță ale acestui secol: războaie și dictaturi, idealuri naționale împlinite și apoi distruse, temniță și eliberare, dictaturi și libertate, emigrație și rezistență culturală. Ei au trăit visuri mari, au asistat la distrugerea lor, au cunoscut frica și curajul, lehamitea și dorul, dar au păstrat o credință nestrămutată. Cei trei Stăniloae (și, nu în ultimul rând, prezbitera Maria, care a fost parte activă a poveștii) sunt, așadar, simboluri esențiale pentru istoria românească a secolului trecut – un secol cu adevărat remarcabil.
Oașa, „academia munților”
Potrivit Ziarului Lumina, prelegerea a avut ca temă amintirile legate de cel care urmează să fie proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe Române într-un viitor apropiat. După prezentare, s-a răspuns la întrebări timp de două ore
„Ce mai credeți acum despre sfințenie, odată ce ați văzut câțiva sfinți – în viață fiind? Cum vi se pare aceasta?”, a fost una dintre ele.
„Aceste pilde vii de viață sfântă m-au întărit în convingerea că oricine poate atinge starea de sfințenie, că ea e mult mai la îndemână decât credeam eu inițial (obișnuit cu relatările, uluitoare pe alocuri, din Sinaxar), că dobândirea îndumnezeirii este un lucru posibil, rezonabil din toate punctele de vedere.
Că nu ni se cere imposibilul pentru a ne mântui, dimpotrivă: Dumnezeu ne roagă să răspundem chemării Lui, să fim cinstiți cu noi înșine și cu ceilalți, să fim în stare de jertfă și să urmăm calea Bisericii. Așadar, nimic ieșit din comun, până la un punct…”, a fost răspunsul.
Potrivit sursei citate, s-a remarcat atmosfera rugătoare a mănăstirii Oașa, caracterizată de o seriozitate și o rigoare exemplare, profilul monahilor cu care a discutat, care se prezentau ca fiind senini și cu o bună dispoziție sufletească, departe de încruntarea apocaliptică întâlnită în unele mănăstiri din România. În mod special, mai precizează Ziarul Lumina, veselia duhovnicească a tinerilor era de-a dreptul molipsitoare.
Publicația a mai precizat că au existat anumite temeri și prejudecăți legate de ambianța sufletească a unor membri ASCOR, influențați de teorii ale conspirației și exasperați de pozițiile „oficiale”.
