Preşedintele american Barak Obama şi prima doamnă Michelle Obama au câştigat anul trecut 1,8 milioane de dolari, în mare parte datorită vânzărilor de cărţi ale liderului de la Casa Albă, conform declaraţiilor de venituri, transmite BBC News.
Veniturile cuplului au scăzut de la 5,5 milioane de dolari în 2009 şi de la 2,6 milioane de dolari în 2008, o scădere datorată, potrivit declaraţiilor, de scăderea vânzărilor la cărţile preşedintelui.
Salariul lui Barack Obama ca preşedinte a fost de 395.000 de dolari. Cuplul a achitat taxe federale şi de stat de 500.000 de dolari şi a donat suma totală de 245.000 de dolari unui număr de circa 30 de organizaţii caritabile.
Declaraţiile de venituri ale cuplului, în care profesiunea lui Barack Obama este menţionată alternativ drept ‘preşedinte al SUA’ şi ‘autor’, au fost făcute publice luni de Casa Albă.
Prima ediţie a cărţii de memorii ‘Dreams From My Father’ a fost publicată în 1995, după care Obama a mai publicat volumul politic ‘The Audacity of Hope’, în 2006, şi o carte pentru copii, apărută anul trecut, ‘Of Thee I Sing: A Letter to My Daughters’.
Preşedintele a beneficiat considerabil de legea privind taxele scăzute pentru cei cu venituri mari, intrată în vigoare în mandatul predecesorului său, George W. Bush. Obama a cerut cu insistenţă abrogarea legii, spunând că SUA nu-şi pot permite reduceri de taxe pentru persoanele înstărite într-un moment când deficitele bugetare sunt mari.
Cuplul îşi plăteşte taxele în statul Illinois, unde deţine o casă şi unde a locuit înainte de a se muta la Washington în ianuarie 2009.
Venitul mediu pe familie în SUA este de aproximativ 52.000 de dolari.
SURSA: Agerpres