Barack Obama a strâns joi seară peste 3 milioane de dolari, participând la o serie de evenimente private, organizate la New York.
Preşedintele american le-a propus donatorilor evrei să doneze câteva mii de dolari ca să petreacă câteva clipe cu el sau cel puţin 15.000 de dolari ca să ia masa în prezenţa sa.
Evenimentul s-a desfăşurat în două etape, la restaurantul francez al lui Daniel Boulud de pe Upper Street Side, informează postul de radio francez RTL. La sosirea în restaurant, în jurul orei 17, Obama a petrecut câteva minute cu circa 100 de invitaţi care plătiseră fiecare 5.000 de dolari. Au fost apoi 60 care au participat la o masă cu preşedintele, fiecare scoţând din buzunar 15.000 de dolari.
Preşedintele democrat a mers apoi la regizorul Spike Lee, care a realizat clipurile lui Michael Jackson. Acolo îl aşteptau 45 de invitaţi, fiecare plătind 38.500 de dolari pentru această întâlnire.
A fost o zi bună pentru Obama, care a strâns joi 3,25 milioane de dolari pentru campania sa electorală 2012.
SURSA: Agerpres