Presedintele american Barack Obama a avertizat, vineri, ca SUA trece prin cea mai adanca recesiune iar populatia traieste o adevarata „catastrofa economica”. Acesta a mai adaugat ca scaderea PIB-ului arata ca SUA are nevoie de un plan vast de relansare.
„Recesiunea nu este doar un concept economic, ci o catastrofa in curs de desfasurare pentru familiile americane”, a declarat Obama, adaugand ca „visul american” este aproape de disparitie.
Declaratia presedintelui american a venit la cateva ore dupa ce departamentul american pentru Comert a anuntat ca Produsul Intern Brut a coborat in ultimul trimestru al anului 2008 cu 3,8%, inregistrand cea mai mare scadere din ultimii 27 de ani. PIB-ul a scazut mai putin decat fusese prevazut, avand in vedere ca analistii se asteptau la o reducere cu 5,4%, insa acesta este al doilea trimestru consecutiv de scadere, pentru prima data din anii 1990-1991.
„Recesiunea se agraveaza iar nesiguranta americanilor, cauzata de criza economica, creste. Se pare ca fiecare zi aduce noi falimete, noi locuri de munca pierdute si noi familii bulversate”, a declarat Obama.
Presedintele Statelor Unite a mai adaugat ca americanii au nevoie cat mai urgent de actiuni imediate. „Americanii se asteapta ca noi sa actionam, iar acest lucru este exact ceea ce intentionez sa fac in calitate de presedinte al SUA”, a mai spus acesta.
Obama incearca sa convinga Gongresul SUA sa adopte planul sau de relansare economica, prin care incearca, printre altele, sa creeze 3-4 milioane de noi locuri de munca. Obama doreste ca acest plan sa fie adoptat pana la data de 16 februrie.
Camera Reprezentantilor a adoptat in aceasta saptamana o prima varianta a acestui plan, in valoare de 819 miliarde de dolari, prin care se va apela la reduceri fiscale, investitii in lucrarile publice si ajutoare acordate guvernelor locale.
Sursa: USA Today