Obama avertizează cu privire la schimbarea climatului politic, după atacul soțului lui Nancy Pelosi

Fostul președinte american Barack Obama a declarat recent că mai mulți oameni riscă să aibă de suferit din cauza climatului politic din Statele Unite ale Americii (SUA), dacă acesta nu va fi modificat. Declarațiile sale vin în contextul în care un bărbat în vârstă de 42 de ani l-a atacat pe Paul Pelosi, soțul președintelui Camerei Deputaților, Nancy Pelosi.

Atacatorul avea la el un ciocan, pe care l-a folosit pentru ai provoca soțului lui Nancy Pelosi o fractură craniană, pe lângă alte răni. Totuși, suspectul a spus că este nevinovat atunci când a fost acuzat de tentativă de omor, la care se adaugă și alte capete de acuzare.

Barack Obama a precizat, la un eveniment de campanie din Nevada, că a vorbit cu soțul președintelui Camerei Deputaților și că acesta va fi bine.

Normele de civilizație continuă să se erodeze

Cu toate acesta, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii (SUA) spune că este profund îngrijorat de faptul că normele de civilizație continuă să se erodeze, la fel ca și normele democratice de bază.

„Obiceiul tot mai răspândit de a-i demoniza pe oponenţii politici creează un climat periculos”, a spus Obama, dând vina pe aleşii care nu resping violenţa, nu o iau în serios sau inflamează situaţia cu o retorică bazată pe ură. „Dacă vom crea un astfel de mediu, atunci mai mulţi oameni vor avea de suferit”.

Barack Obama îi susține pe candidații pentru Senatul SUA

Fostul locatar de la Casa Albă s-a aflat în Las Vegas, acolo unde i-a susținut pe candidații pentru Senatul Statelor Unite ale Americii (SUA) și pentru postul de guvernator. Alegerile vor avea loc pe 8 noiembrie, scrie presa de peste ocean.

De asemenea, Barack Obama i-a susținut și pe candidații mai slabi plasați în cursa pentru Congres sau a postului de procuror general al statului.

Amintim că Barack Obama a avut două mandate, care s-au încheiat în anul 2017. În plus, el este cea mai populară figură a Partidului Democrat.

Nu în ultimul rând, fostul președinte american a participat la evenimente de campanie în Wisconsin, Michigan și Georgia, urmând să meargă în Arizona și Pennsylvania, scrie Reuters.