Compania Ralls din China, căreia autorităţile americane i-au interzis construcţia unui parc eolian în Oregon din motive de securitate naţională, a anunţat că acţionează în justiţie administraţia preşedintelui american Barack Obama.
Printr-un decret special, preşedintele Obama a interzis vineri companiei chineze să ridice turnuri pentru turbinele eoliene, dându-i termen de două săptămâni ca să demonteze toate construcţiile şi să elimine echipamentele, precum şi 90 de zile ca să vândă toate cele patru terenuri cumpărate pentru construcţia unui parc eolian în Oregon.
Motivul invocat de administraţia SUA a fost că viitorul parc eolian este situat chiar în imediata apropiere a unui poligon al marinei americane, unde în prezent sunt în curs de testare drone din ultima generaţie.
În acelaşi timp, preşedintele Obama a autorizat ca autorităţile competente să interogheze angajaţi ai Ralls şi să verifice toate documentele interne ale companiei, inclusiv fişierele de calculator.
Compania chineză a anunţat că îl acţionează în judecată pe Obama pentru decizia sa de a stopa acest proiect, menţionează Financial Times, indicând că cei de la Ralls subliniază în reclamaţia lor că "preşedintele nu poate fi mai presus de lege, chiar şi în cazul unor probleme ce vizează securitatea naţională".
Ralls îi cere lui Obama despăgubiri pentru profiturile pierdute. Publicaţia londoneză menţionează în context că este prima oară în istorie când preşedintele SUA este reclamat în justiţie într-un astfel de caz. ‘Cazul de faţă este o confirmare suplimentară a tensiunilor existente în privinţa investiţiilor chineze în economia SUA’, mai scrie ziarul, citat de media internaţionale.
Sursa: Agerpres