Fostul preşedinte american Barack Obama îşi va lansa, în luna noiembrie a acestui an, primul volum al memoriilor sale. Cartea de aproape 800 de pagini va fi lansată simultan în mai multe limbi.
Barack Obama, cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, intenţionează să lanseze în noiembrie primul volum al memoriilor sale, care ar urma să acopere ascensiunea sa politică, alegerile din 2008 şi primii săi ani la Casa Albă, relatează DPA.
Ce va descrie fostul preşedinte în volumul său de memorii?
Cartea va avea 768 de pagini, va fi intitulată „A Promised Land” şi urmează să fie lansată în mai multe limbi la aceeaşi dată, 17 noiembrie, la două săptămâni după alegerile din SUA. Data apariţiei pentru al doilea volum nu a fost anunţată încă. Editura a precizat că detaliile turneului de promovare a cărţii vor fi făcute publice spre sfârşitul anului.
În carte, Obama descrie „în detalii extrem de personale atât educaţia sa politică, dar şi momentele de răscruce din primul său mandat al preşedinţiei sale istorice”, conform editurii.
Barack Obama şi fosta primă doamnă Michelle Obama au vândut drepturile pentru cărţile lor de memorii către Crown, parte a Penguin Random House, pentru 65 de milioane de dolari. Cartea de memorii a lui Michelle Obama, „Becoming”, a avut un mare succes, şi este de aşteptat ca şi interesul pentru volumul fostului preşedinte să fie ridicat.
Fostul preşedinte democrat a precizat într-un comunicat că, în memorii, va trece atât prin greşelile sale, cât şi prin reuşite, promiţând „o relatare onestă”.
Nu este prima carte scrisă de Barack Obama
Obama a avut succes editorial încă de dinainte să devină preşedinte. El a vândut milioane de exemplare din „Dreams of My Father”, volum din 1995, şi „The Audacity of Hope”, carte din 2006, scrie Agerpres.
Obama a fost preşedinte timp de două mandate, maximul prevăzut de Constituţie, din 2009 şi până în ianuarie 2017.
Primii săi ani de preşedinţie au fost marcaţi, printre altele, de efectele crizei economice, de reforma sistemului de sănătate şi de uciderea lui Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaeda.