Dacă ei au sugestii pentru lucruri ce se pot face pentru a relansa economia noastră, (Obama n.r.) este gata să îi asculte”, a declarat presei Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe, înainte de întâlnirea ce a avut loc cu uşile închise.
Directori ai producătorului de copiatoare Xerox, American Express, băncilor US Bank şi Wells Fargo, societăţilor de investiţii Black Rock şi Silver Lake Partners, întreprinderii metalurgice US Steel şi Johnson&Johnson au participat la reuniune, potrivit unei surse de la Casa Albă care a solicitat anonimatul.
Şansele de realegere a lui Obama la prezidenţialele din 2012 sunt strâns legate de sănătatea economiei Statelor Unite şi de reducerea şomajului, a cărui rată a atins 9%, notează AFP.
Obama consideră această reuniune ”o ocazie de a discuta cu aceşti şefi de întreprinderi din sectorul privat, care este în cele din urmă cheia pentru redresarea noastră economică”, a explicat Earnest.
Întrebat dacă întâlnirea avea vreo legătură cu şocurile observate pe pieţe după degradarea ratingului SUA de către Standard and Poor’s săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt a răspuns: ”N-aş descrie această întâlnire ca fiind o reacţie la acest fapt, dar sunt sigur că aceste lucruri vor fi abordate”.
Sursa: Agerpres