Reformele în curs de negociere între Grecia şi creditori sunt esenţiale, dar ţara - şi toate din zona euro - are nevoie de flexibilitate pentru stimularea cererii, a da oamenilor speranţă şi menţine consensul politic pentru schimbare, a declarat preşedintele SUA Barack Obama, informează agenţia DPA.
"Grecia trebuie să iniţieze reforme. Ei trebuie să colecteze impozite. Ei trebuie să-şi reducă birocraţia. Ar trebui să aibă mai flexibile practicile de muncă", a declarat Obama, într-o conferinţă de presă la Casa Alba cu primul ministru italian Matteo Renzi.
Dar Obama a adăugat că i-a spus noului guvern de la Atena, ales tocmai pentru a pune capăt austerităţii: "Recunoaştem că aveţi nevoie să arătaţi oamenilor că există speranţă şi creştere, iar noi vom susţine flexibilitatea în modul în care mergeţi mai departe, pentru a putea face investiţii".
Obama şi-a reiterat poziţia că "într-un moment de astfel de cerere scăzută şi indici de deflaţie văzuţi in Europa în ultimii ani, stimularea cererii este de asemenea importantă şi o anumită flexibilitate în îndeplinirea obiectivelor fiscale este de asemenea importantă".AGERPRES