Barack Obama e de negăsit chiar în ziua în care face 69 de ani. S-a izolat total de teama COVID-19. Şi-a anulat petrecerea de ziua sa, de teama răspândirii coronavirusului.
Cea mai mare frică a lui Barack Obama
Fostul președinte al Statelor Unite intenționa să-și serbeze aniversarea în aer liber, respectând toate măsurile sanitare, cu toți invitații vaccinați sau testați negativ. Chiar și așa, Obama şi-a atras critici venite din tabăra republicană, iar în final a decis anularea evenimentului.
Petrecerea lui Barack Obama, născut pe 4 august, urma să aibă loc în acest weekend pe insula exclusivistă Martha’s Vineyard, respectând directivele Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), principala agenţie sanitară din Statele Unite, potrivit unor surse anonime citate de presa americană.
Toţi invitaţii erau obligați să fie vaccinaţi sau să fie testaţi negativ. Evenimentul ar fi fost organizat în aer liber, cu participarea unui „coordonator COVID-19”, al cărui rol exact nu a fost precizat.
Obama, făcut praf de apropiatul lui Donald Trump
Congresmanul republican Jim Jordan, un apropiat al lui Donald Trump, l-a criticat pe Twitter, afirmând că democraţii, „dacă ar fi petrecerea aniversară a preşedintelui Trump”, ar denunţa un „periculos eveniment super-propagator” şi ar concluziona că organizatorii unei astfel de adunări „ucid oameni”.
„Există vreo excepţie pentru petrecerile la care participă vedetele liberale bogate?”, s-a întrebat şefa Partidului Republican, Ronna McDaniel.
„Democraţii îi vor impune lui Obama să le ceară tuturor invitaţilor lui să poarte mască?”, a spus și Lance Gooden, un alt congresman republican.
„Fostul preşedinte, care sprijină vaccinarea şi respectarea indicaţiilor experţilor în sănătate publică, îşi aplică aceste reguli cu siguranţă şi lui”, a afirmat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, subliniind măsurile de precauţie luate. Actualul preşedinte, Joe Biden, nu își anunțase prezența.