Reţeaua de magazine Obi, parte a grupului german Tegelmann, va deschide la sfârşitul lunii aprilie un magazin la Ploieşti, a cincea unitate a reţelei în România, investiţia totală fiind de aproximativ cinci milioane de euro. "Magazinul, primul din judeţul Prahova al reţelei, este situat în zona de vest a oraşului, la ieşirea spre Târgovişte, lângă hipermarketul Real. Investiţia se ridică la aproximativ cinci milioane de euro, iar prin deschiderea acestui magazin se vor crea
Reţeaua de magazine Obi, parte a grupului german Tegelmann, va deschide la sfârşitul lunii aprilie un magazin la Ploieşti, a cincea unitate a reţelei în România, investiţia totală fiind de aproximativ cinci milioane de euro.
„Magazinul, primul din judeţul Prahova al reţelei, este situat în zona de vest a oraşului, la ieşirea spre Târgovişte, lângă hipermarketul Real. Investiţia se ridică la aproximativ cinci milioane de euro, iar prin deschiderea acestui magazin se vor crea în jur de 100 de locuri de muncă”, a declarat joi Romano Quinzi, managing director OBI pentru România.
Magazinul va avea o suprafaţă totală de circa 10.000 de metri pătraţi, dintre care aproape 8.500 metri pătraţi reprezintă suprafaţa de vânzare. Fiind în acelaşi complex cu hipermarketul Real, parcarea va fi comună, având circa 800 de locuri.
Reţeaua de magazine de tip „do it yourself” Obi mai deţine în România patru magazine, la Bucureşti, Oradea, Piteşti şi Arad, ultimele două fiind deschise în aprilie 2009, iar planurile de extindere ale grupului continuă şi în acest an.
Cel mult patru magazine în 2010
„Intenţionăm să mai deschidem între două şi patru magazine în 2010, dintre care unul la Sibiu. În general, oraşele mari sunt interesante pentru expansiunea companiei pe piaţa românească (…). Planul nostru este ca în următorii cinci ani să ajungem leaderi pe segmentul produselor DIY (nr-do it yourself) în Romania”, a spus Quinzi.
La nivel internaţional, grupul Obi deţine 537 de magazine în Europa şi Rusia, cu un număr de circa 40.000 de angajaţi. Compania a înregistrat vânzări de 5,9 miliarde de euro în anul fiscal 2009.
Pe lângă Obi, grupul german Tengelman mai este prezent pe piaţa românească prin intermediul reţelei de magazine discount Plus.
SURSA: Mediafax