Obiectivele marilor puteri în Balcanii de Vest
În timpul Războiului Rece în regiune era valabilă regula 2+2+2. Două țări din NATO (Grecia, Turcia), două din Pactul de la Varșovia (Bulgaria, România) și două țări în afara alianțelor (Albania, Iugoslavia). Această regulă a oferit echilibru. După 1990, destrămarea Iugoslaviei a provocat războiul din Bosnia și Herțegovina și apoi din Kosovo și războiul civil din actuala Macedonie de Nord. Intervenția Occidentului a creat un climat anti-occidental în Serbia și Republica Srpska a Bosniei și simpatie în Albania, Kosovo, vestul Macedoniei de Nord și în restul Bosniei și Herțegovinei, arată ieidiseis.gr.
Țările din Balcanii de Vest și vecinele lor care au aderat la NATO sunt următoarele: Bulgaria, România, Slovenia (2004), Croația, Albania (2009), Muntenegru (2017) și Macedonia de Nord (2020).
În regiune, influențele care se manifestă în prezent provin dinspre Occident, Rusia, China, Turcia și țările din Golf (Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită).
Situația nu evoluează, însă, liniar. Intervenția Chinei a schimbat raporturile de forță
În timpul deceniului marcat de războaie (1990), Occidentul a sprijinit dizolvarea Iugoslaviei și slăbirea Serbiei. Germania construia avanposturi în Slovenia și Croația. SUA reduceau influența Rusiei, în timp ce Rusia se baza pe legăturile religioase și pe înrudirea popoarelor slave pentru a-și menține influența în Balcani. Turcia și țările arabe i-au susținut pe cei de aceeași religie cu ele.
În primul deceniu al anului 2000, UE a început să elaboreze doctrina integrării Balcanilor în Europa (Declarația de la Salonic 2003). A fost deceniul promisiunilor.
În al doilea deceniu al anilor 2000, promisiunile au fost uitate, iar China și-a început infiltrarea economică. În 2018, comisarul UE Johannes Hahn a vorbit pentru prima dată despre un „cal troian” care ar putea submina UE din interior. A fost deceniul problemelor economice interne în Europa și reorientarea ei spre obiectivele interne.
Investițiile chineze au fost realizate în infrastructura de transport (modernizarea liniei de cale ferată Belgrad-Budapesta), drumuri (în Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia), administrarea aeroportului din Tirana, în câmpurile petroliere din Albania și în minele de cupru și cărbune din Serbia. Adică, acolo unde europenii sunt absenți sau procedurile lor birocratice întârzie acordarea celor 9 miliarde de euro promise. China a cumpărat 40 de porturi la nivel mondial. Acolo unde alții merg agresiv și intrând în conflicte, China face mișcări prin învăluire pe baza cooperării comerciale.
Rusia din anii 1990 a avut ca primă prioritate relațiile cu Statele Unite și țările din nordul Europei și a considerat relațiile cu Balcanii ca pe o a doua zonă de acțiune.
În anii 2000 s-a impus doctrina Primakov:
– O lume de tip monopol (americană) nu este acceptabilă.
– Rusia urmărește să compenseze puterea americană printr-o alianță multipolară.
– Rusia ocupă primul loc în regiunea aflată cândva sub tutela Uniuni Sovietice.
– Rusia se opune extinderii NATO.
În anii care au urmat, intervențiile din Georgia (2008) și apoi din Crimeea (2014) și Siria (2015) au arătat o nouă variantă a acestei doctrine care are ca pilon principal puterea moderată (soft power) în corelație cu folosirea forței militare (doctrina comandantului Gherasimov).
Rusia nu intervine pentru a salva sau a întări țările
Însă Rusia a arătat că nu intervine pentru a salva sau a întări țările care oscilează între mai multe alianțe. În 2019, a trimis în Serbia doar două avioane MIG-29 și câteva echipamente vechi pentru armata terestră. Recent, a intervenit diplomatic pentru a pune capăt ostilităților din Nagorno-Karabah, dar doar după ce guvernul pro-occidental al Armeniei a fost înfrânt.
Golurile din arsenalul sârb sunt umplute de China și Franța cu unele sisteme antiaeriene. În energie, Gazpronieft și Lukoil din Rusia controlează domeniul produselor petroliere în Serbia și Bulgaria. Au fost acordate împrumuturi rusești către Republica Srpska din Bosnia. De asemenea, în Muntenegru au fost cumpărate mai multe suprafețe de teren situate pe litoral.
În Turcia, după plecarea din funcția de prim-ministru a lui Ahmet Davutoglu în 2016, abordarea balcanică a fost abandonată. A fost o perioadă de stabilizare pentru regimul Erdogan. După lovitura de stat, școlile turcești ale lui Gülen din Balcanii de Vest au încetat să mai funcționeze, fiind întreruptă influența turcă, dar și fluxul de informații din regiune. Însă schimburile comerciale au crescut de la 3 miliarde de dolari în 2016 la 10 miliarde de dolari în 2020. Pandemia a fost o ocazie de a trimite asistență medicală turcească în Balcani. Turcia nu mai construiește doar moschei, ci a început discuțiile privind vânzarea de echipamente militare. Întârzierea UE de a integra aceste ţări şi refuzul de a vinde arme occidentale favorizează această evoluție.
Politica cu cea mai mare influență asupra populației a fost cea a vaccinurilor (vaccine diplomacy) care a fost aplicată pe scară largă de China și Rusia în regiune. Când UE nu avea vaccinuri nici pentru propriii cetățeni, aceste două țări erau alături de Balcani.
Noul guvern german se pare că va urmări integrarea cât mai rapidă a acestor țări în UE, dacă Franța se va lăsa convinsă, ceea ce nu e atât de ușor. Atât SPD, cât și Verzii, care probabil vor prelua Ministerul german de Externe, sunt mai pro-NATO decât Merkel și sunt în favoarea unei integrări mai rapide a regiunii în instituțiile pro-occidentale.
Concluzie
În Balcanii de Vest, germanii caută un spațiu vital, americanii urmăresc să încercuiască Rusia, rușii caută să-și mențină influența în regiunea sârbă, chinezii urmăresc să-și extindă zona noului Drum al Mătăsii pentru a se apropia de piețele Europei Centrale, Turcia dorește să se apropie de populațiile de aceeași religie și să limiteze orice influență a Rusiei și a Greciei, țările arabe la fel doresc să-și apropie populațiile de aceeași religie, dar și piețele din regiune, iar guvernul grec se uită la ceilalți jucători în regiune și încearcă să găsească un loc gol. Așa că noroc la rezolvarea acestor încrengături…
Integrarea rapidă a Balcanilor de Vest în UE va contribui la stabilitatea în sens mai larg a regiunii, cu condiția ca regiunea să nu devină din nou un teren pentru reglarea violentă a divergențelor străine.
