Comparativ, în cursul ultimului exerciţiu fiscal (aprilie 2012-martie 2013) alianţa a Renault-Nissan vândut 8,10 milioane vehicule la nivel mondial. Cifrele detaliate arată că Renault a vândut 2,5 milioane vehicule, Nissan aproximativ cinci milioane iar partenerul rus Avtovaz a vândut 600.000 de unităţi.
O cifră de 10 milioane de unităţi vândute în decurs de un an nu a fost atinsă niciodată de un constructor auto, însă grupul nipon Toyota ar putea să treacă acest prag simbolic în cursul acestui an, urmat ulterior de rivalul american General Motors (GM) şi grupul german Volkswagen.
Carlos Ghosn a explicat în interviul său că Renault-Nissan poate atinge acest obiectiv graţie strategiei sale axată pe pieţele emergente, prin extindererea gamei sale (de la maşini cu preţuri începând de la 3.000 de euro până la 4×4 sau berline de lux) precum şi prin tehnologiile avansate de genul motoarelor electrice. În plus, directorul general al celor două societăţi vrea să crească cota de piaţă în ţări precum China, Brazilia, Mexic şi Thailanda.
În ceea ce priveşte situaţia Renault, Carlos Ghosn, a declarat că nu este îngrijorat de situaţia acestei mărci, care în prezent trece printr-o perioadă dificilă din cauza degradării pieţei europene. Ghosn estimează că Renault va înregistra vânzări în creştere în afara Europei, în special în China, graţie ajutorului oferit de partenerul Nissan care este deja bine instalat pe piaţa chineză. În plus, prima uzină Renault din China ar trebui să vadă şi ea în curând lumina zilei.
Renault deţine în prezent 43,4% din acţiunile Nissan, care la rândul său deţine 15% din acţiunile Renault. De la fuziunea lor, în 1999, cei doi parteneri derulează o serie de achiziţii comune pentru a reduce costurile.
Sursa: Agerpres