Pentru că suntem originali, noi românii nu vedem milioanele de mici dezastre de lângă noi din cauza marilor probleme naţionale. Dacă ar fi să facem un sondaj astăzi, am fi probabil surprinşi să constatăm că toată lumea se pricepe la macroeconomie. Până şi copiii de şcoală elementară au auzit de FMI şi de ţintele impuse privind deficitul bugetar şi deficitul de cont curent sau sunt informaţi despre conceptul, iarăşi original, de „creştere negativă“. În acelaşi timp însă, tot mai puţină lume vorbeşte despre ceea ce le trebuie companiilor pentru a supravieţui şi a se putea dezvolta în următorii ani. Într-o ţară în care ziarele sunt pline de anunţurile urmaşelor mamei Omida, care sunt capabile să citească viitorul în cele mai mici detalii, întreprinzătorii români par că şi-au inhibat puterea de previzionare şi analiză. Prea preocupaţi să dăm vina pe stat şi pe autorităţi, nu vedem că multe din lucrurile care ne fac viaţa grea sunt, de fapt, inabilităţi manageriale la nivel micro, la nivelul furnizorilor de produse şi servicii de lângă noi. Şi culmea este că aceşti furnizori sunt de cele mai multe ori privaţi.
De exemplu, în ultimii ani, toată lumea se întreabă de ce nu avem turism şi, mai ales, ce ar trebui să facă România pentru dezvoltarea turismului. Răspunsul s-ar putea afla foarte simplu. E suficient să încerci să mergi într-un weekend la schi în Sinaia şi vei avea o colecţie de exemple clasice de cum nu se face turism. Hoteluri (toate private) care nu au auzit de facilităţi pentru depozitarea şi uscarea schiurilor, telecabina, aceeaşi cu care probabil mergea tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej la munte (astăzi privatizată, dar neschimbată), cu trepte acoperite cu cel mai alunecos material, astfel încât pentru cineva încălţat cu clăpari, coborârea câtorva trepte devine sport extrem, şi cu sute de turişti ţinuti în frig ore în şir, telegondola, lângă care nu există locuri de parcare suficiente şi la care îţi trebuie alte tipuri de cartele decât cele care merg la telecabină sau telescaun, sunt doar câteva erori elementare. Şi toate astea depind de câţiva manageri (de firme private), care ar trebui să aibă cunoştinţe minime de management şi mai ales să se preocupe de rezolvarea unor probleme simple, cu care se confruntă firmele lor. Viaţa companiilor româneşti a fost frumoasă câtă vreme a existat o creştere economică accelerată. Asta a fost însă valabil până în 2008. Din păcate, a venit criza şi lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Şi tot din păcate, cei mai mulţi nu vor şti nici de ce au dus-o bine atunci şi nici de ce, mai apoi, s-au prăbuşit.
CRISTIAN NACU, partner, Enterprise Investors
