Obligația de a monta repartitoare de căldură până la finalul anului a fost amânată
Potrivit prevederilor legii eficienței energetice (nr. 121/2014), aflată acum în vigoare, cetățenii racordați la sistemele centralizate de încălzire sunt obligați să își monteze repartitoare individuale pentru măsurarea consumului de energie termică până la data de 31 decembrie 2022. În ciuda acestui fapt, montarea repartitoarelor de către asociațiile de proprietari nu s-a realizat deoarece beneficiile lor sunt neclare.
Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii, a anunțat marți, 13 decembrie 2022, că USR-ul a depus un amendament pentru amânarea acestei obligații, amendament adoptat de către Parlamentul României.
„Am reușit! Românii racordați la sisteme centralizate de încălzire nu vor mai fi obligați să își monteze repartitoare până la finalul anului. Acest amendament depus de USR a fost susţinut de întreaga comisie pentru industrii și prevede amânarea obligației până la sfârșitul anului 2023. Urmează votul în plen.
Am stat de vorbă în ultimul an cu zeci de președinți de asociații de bloc care mi-au explicat de unde vine reticența montării acestor repartitoare. Am aflat că au fost asociații care le-au montat și apoi le-au demontat pentru că au existat probleme cu costurile și repartizarea agentului termic. Principiul de a plăti cât consumi este corect, însă, din discuțiile avute, am înțeles că repartitoarele, așa cum sunt ele astăzi nu răspund acestei nevoi. E necesară o discuție mult mai amplă pentru a găsi soluții serioase în următorul an”, a scris, marți, Cristina Prună pe contul ei de Facebook.
Ce părere au cetățenii români despre această obligație?
Postarea ei a strâns sute de comentarii în scurt timp, majoritatea dintre ele fiind negative în contextul în care prețul unui repartitor pornește de la 70 de lei cu TVA inclus, însă instalarea sa și achiziționarea unui robinet de reglare a consumului de energie termică costă cel puțin 125 de lei.
„Când am montat repartitoare costul cu încălzirea s-a dublat, deși făceam economie, iar înainte stăteam cu ferestrele deschise, că era prea cald. Incredibil, nu?”, a scris un om.
„Montarea repartitoarelor va duce la apariția igrasiei și mucegaiului în blocurile unde băile au fost construite între dormitoare. Este mai corect sa facem economie prin încadrarea într-un consum ca la energie electrică și nu prin oprirea căldurii în anumite camere. Este mai normal să fie o căldură bine repartizata în apartamente”, a scris altă persoană.
„Am avut repartitor și mulți închideau căldura și foloseau aragazul la încălzit. Tot blocul era plin de igrasie”, a fost comentariul scris de alt român.
„Oricum NU le montau și oricum NU erau amendați pentru că la fel ca în cazul ‘adeverinței’ de vaccinare COVID si asta e tot ceva stupid. Și în 2023 se vor amâna din nou pentru că în România cei care fac legile sunt în mare parte imbecili șnu înțeleg nimic, vor doar să bifeze ceva. Degeaba pui repărtitor dacă temperatura la care vine apa e scăzută și trebuie să-l ții pe maxim, iar formula de calcul a unităților e SECRETĂ”, a scris altă persoană.
„O păcăleală și o cheltuială inutilă băgată pe gât oamenilor. Sunt doar câteva dintre reacțiile românilor”, a scris altcineva.