Obligație pentru toată România! Orban a anunțat restricții și măsuri drastice

Ludovic Orban

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Premierul Ludovic Orban anunță noi măsuri restrictive, în plină pandemie de coronavirus. Șeful de la Palatul Victoria a făcut dezvăluirea momentului. Masca de protecție ar putea să devină obligatorie în toată România.

Pandemia de coronavirus face ravagii în toată România. Zilnic, avem parte de mii de oameni descoperiți infectați, iar problemele sunt imense în acest moment. În acest context, premierul Ludovic Orban vrea să introducă noi restricții.

Orban anunță noi restricții!

Șeful de la Palatul Victoria a dezvăluit că în ședința CNSU de la ora 19.00 se va propune să se coboare pragul ratei de infectări pentru obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. Momentan, masca de protecție a fost introdusă obligatoriu în localitățile în care rata infectărilor a depășit pragul roșu de 3 la mie.

Ludovic Orban spune că legislația se va modifica astfel încât obligativitatea să apară când rata de infecție este de 1,5 la mie.

Foarte important, a spus premierul, este ca obligativitatea purtării măștii nu se va mai introduce pe localități, ci pe județe. „Vom avea sedinta de guvern joi, cel mai probabil vom modifica Hotararea de Guvern privind starea de alertă”, a anunțat premierul.

De altfel, premierul Ludovic Orban a avut o discuție mai amplă cu toți prefecții în care le-a transmis mai multe ordine și indicații pentru a combate criza cauzată de pandemia de coronavirus. „Am făcut o evaluare și am transmis câteva mesaje foarte simple: întărirea DSP-urilor, în special în ceea ce privește noi paturi în secțiile de ATI, cât și în ce privește anchetele epidemiologice pentru cei depistați pozitivi, astfel încât în 24 de ore să se afle toate informațiile.

De asemenea, am discutat de implementarea unor măsuri pe care noi deja le-am prelungit: accent pus pe telemuncă sau muncă la domiciliu, ca să reducem deplasările.

Am vorbit cu instituțiile astfel încât orarul să fie diferit la companii. Am solicitat în mod expres poliției să intensifice măsurile la nivel interjudețean, unde avem informații că nu se respectă măsurile”, a spus Ludovic Orban, la finalul discuțiilo cu prefecții.

Susa foto INQUAM / George Calin