Obligatoriu în România! Se dă amendă pe loc, de până la 10.000 lei! S-a dat lege chiar marți, 15 februarie

amenda

Marți, 15 februarie, autoritățile române au transmis că accesul animalelor de companie pe plajă se va face doar cu respectarea anumitor reguli. În caz contrar, oamenii riscă amenzi usturătoare. Totuși, până acum, acest lucru era interzis complet.

Marți, 15 februarie, a fost adoptat un nou proiect de lege privind accesul animalelor de companie pe plajă. Schimbarea legislativă, adoptată de Parlament, a primit 284 de voturi pentru, un vot contra şi 11 abţineri, potrivit Agerpres.

Oamenii care își aduc animalele de companie pe plajă sunt obligați să păstreze curățenia

Inițiatorul noii legi este deputata USR Cristina Rizea. Aceasta a amintit că legislaţia actuală interzice accesul animalelor de companie pe plajă, însă majoritatea oamenilor încalcă această regulă, fără să strângă după câinii lor.

„În ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancţiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu căţeii pe plajă. Realitatea e că oamenii nici nu ştiu că este interzis. Astfel, se impune modificarea cadrului normativ, în sensul reglementării accesului pe plajă al animalelor, cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajă”, a explicat Cristina Rizea.

Oamenii NU au voie cu animale pe plajă în sezonul estival

Conform informațiilor transmise, oamenii au voie cu animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre oricând, însă NU și în sezonul estival.

În sezonul estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre este permis NUMAI cu acordul operatorilor de plaje. De asemenea, este obligatoriu ca animalele respective să fie ţinute în zgardă şi lesă. În plus, posesorii de animale de companie sunt obligaţi să aibă mereu pungi pentru a strânge mizeria după câinii/pisicile lor.

De altfel, este PERMIS accesul câinilor utilitari ce aparțin persoanelor cu dizabilităţi pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, fără acordul operatorilor de plaje.

Amenzi uriașe pentru persoanele care încalcă noile reguli

Persoanele fizice care încalcă noile reguli de pe plajele turistice riscă să fie sancționați cu amenzi între 100 lei și 1.000 lei. De asemenea, persoanele fizice care nu strâng mizeriile animalelor lor de companie pot fi sancționate cu o amendă între 1.000 lei și 10.000 lei.

În funcţie de contravenţie, constatarea neregulilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către:

  • – persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu;
  • – persoane anume desemnate din cadrul autorităţii publice centrale pentru turism;
  • – ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;
  • – ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi poliţiştii locali;