Informație de ultim moment pentru toți românii! Aceștia riscă să primească amenzi dacă nu locuiesc la adresa din buletin. Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a suferit mai multe modificări. Ce presupun acestea și cum trebuie să procedeze oamenii pentru a schimba adresa? Detaliile, mai jos.
Schimbarea adresei trebuie să aibă loc în termen de 15 zile
Printr-un act normativ ce se aplică din 10 iunie, cei ce locuiesc la o altă adresă decât cea din actele de identitate trebuie să meargă la autorități, în cel mult 15 zile, pentru a o schimba sau pentru a-și face mutație. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi.
Mai exact, după ce a fost modificată, în 10 iunie, de Legea 162/2023, OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români stabilește acum, la articolul 39, că “persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”.
Ce amenzi pot primi românii dacă nu respectă această regulă?
Persoanele care nu respectă regula amintită riscă să primească, de la persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor sau de la polițiști, amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.
Anterior, articolul 39 din OUG 97/2005 stabilea că “persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare”.
Însă, ordonanța stabilea (și o face în continuare) și obligația de a cere, în termen de 15 zile, eliberarea unui nou act de identitate în cazul schimbării domiciliului.
De fapt, schimbarea domiciliului este una dintre situațiile în care apare obligația de solicitare a eliberării unui nou act de identitate, alături de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, cazul deteriorării acestuia, când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, în cazul schimbării sexului etc.
Mai exact, odată cu reformularea prevederilor existente, OUG stabilește obligația de remediere a neconcordanței dintre adresa din acte și cea la care se locuiește efectiv (dar și înscrierea în cartea de imobil) și în cazul stabilirii reședinței la o adresă, nu doar a domiciliului.
Despre modificările din 10 iunie
În plus, de-acum, nu se mai vorbește de mutarea la o adresă, ci de locuirea la alte adrese decât cea din actul de identitate. Pe lângă această schimbare, din 10 iunie, la aceeași adresă se mai pot înregistra, cu domiciliul sau reședința, cel mult zece persoane.
Totodată, de-acum, gazdele celor ce n-au înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv vor trebui să-i însoțească la autorități, pentru a-i lua în spațiu.