Este obligatoriu pentru aceşti români din străinătate!
Obligatoriu pentru românii care locuiesc în altă ţară şi devin părinţi acolo. Au termen de 6 luni
Ce obligaţii au românii care locuiesc într-o ţară străină şi fac copii în ţara respectivă? Consulatul General al României la Torino a venit cu toate clarificările necesare.
„În conformitate cu legea română, orice copil născut dintr-un cuplu în care cel puțin unul dintre părinți este cetățean român, este, la rândul lui, cetățean român, prin efectul legii.
Dacă nașterea s-a produs în străinătate, în speță în Italia, este obligatorie înregistrarea nașterii în evidențele românești.
În cazul în care există un document italian (certificat de naștere sau extras de act de naștere), înregistrarea se realizează prin procedura de înscriere/transcriere a acestui certificat în registrele de stare civilă românești, procedură posibilă fie în țară, la domiciliul unuia dintre părinți (cetățean român), fie la misiunile diplomatice ale României în Italia”, transmit reprezentanţii Consulatului General al României la Torino.
Părinţii trebuie să ştie că au un timp limitat la dispoziţie. Este vorba despre 6 luni de la obținerea documentului (certificat de naștere sau extras de act de naștere) eliberat de autoritățile italiene competente, sau de la revenirea în țară a părinților.
Dacă înscrierea are loc la misiunea diplomatică, este necesară prezența unuia dintre părinți (cetățeanul român, în situația unui cuplu mixt), mai indică sursa citată.
Este important de notat că, în cazul în care documentul italian se transcrie în ţară, această procedură se poate realiza fie de către părinți / titular (în funcție de vârsta titularului) personal, fie prin procură.
În această situație, pentru părinții / titularul care nu au deținut niciodată sau nu mai dețin domiciliu în România, cererea se va depune la Directia de Stare Civila din cadrul Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 1, București.
Această cerere se va depune:
- pentru minorii sub 14 ani, de către părinți,
- pentru minorii între 14-18 ani, de către minorul însuși, asistat de părinte,
- pentru cei peste 18 ani de titular în nume propriu.
Actele care sunt obligatorii pentru înscrierea/transcrierea certificatului/extrasului de act de naștere în registrele române la misiunea diplomatică
1) Certificatul / extrasul de act de naștere în original, după cum urmează: fie a) certificatul de naștere italian apostilat la Prefectura de rezidență, fie b) extrasul actului de naștere italian, internațional, model „multilingue”, fără apostilă, conform Conventiei de la Viena din 8 septembrie 1976; în oricare dintre cele două cazuri, documentul italian trebuie să menționeze: data și locul nașterii copilului, numele și prenumele acestuia, precum și numele și prenumele ambilor părinți sau al părintelui unic, după caz.
2) Documentele de identitate ale părinților în original.
3) Certificatele de naștere ale părinților
4) Certificatul de căsătorie al părinților/sentinţa judecatorească definitivă și irevocabilă / certificat de deces, după caz.
Un alt element important este că, în cazul părintelui care solicită înscrierea, documentul de identitate românesc valabil (carte de identitate sau pașaport) trebuie prezentat în original.
În cazul în care părinții sunt căsătoriți, dar nu dețin certificat de căsătorie românesc, procedura de obținere a acestuia este obligatorie și precede înscrierea/transcrierea nașterii. Mai multe detalii puteţi afla chiar aici.