Toți proprietarii de animale trebuie să știe asta. Regulile UE care nu pot fi încălcate

Uniunea Europeană a fost un susținător al calității vieții animalelor timp de peste 40 de ani și este recunoscută ca lider mondial în acest domeniu, stabilind unele dintre cele mai înalte standarde din lume.

Normele UE au avut un impact pozitiv și asupra legislației din alte țări, concentrându-se în principal pe bunăstarea animalelor de fermă (atât în ferme, în timpul transportului, cât și în timpul sacrificării), dar și asupra altor categorii de animale, precum cele sălbatice, de laborator și de companie.

Potrivit unui studiu Eurobarometru din mai 2021 privind atitudinea europenilor față de bunăstarea animalelor, 82% dintre respondenți consideră că bunăstarea animalelor de fermă ar trebui să fie protejată mai bine decât în prezent.

Animalele au cinci libertăți

Primele norme UE privind protecția animalelor de fermă au fost adoptate în anii ’70. Directiva privind protecția animalelor de crescătorie din 1998 a stabilit standarde generale de protecție pentru toate animalele crescute pentru producția de alimente, lână, piele, blană sau alte scopuri – inclusiv pești, reptile și amfibieni – și se bazează pe Convenția europeană pentru protecția animalelor de fermă din 1978.

Normele UE privind binele animalelor cuprind așa-numitele „cinci libertăți”:

  •  de a nu suferi de foame și sete
  • de a fi ferite de disconfort
  • de a nu suferi dureri, leziuni și boli
  • de a manifesta un comportament firesc
  • de a nu suferi de frică sau stres.

Alte norme stabilesc standarde de protecție pentru animalele de crescătorie în timpul asomării și sacrificării, precum și pentru condițiile de creștere a unor categorii specifice de animale, cum ar fi vițeii, porcii și găinile ouătoare.

În octombrie 2018, eurodeputații au adoptat un nou regulament privind medicamentele de uz veterinar, cu scopul de a reduce utilizarea acestora pentru a compensa condițiile precare sau pentru a stimula creșterea rapidă a animalelor.

Și animalele crescute la fermă sunt protejate

În concordanță cu noua strategie „de la fermă la consumator” pentru o agricultură mai sustenabilă, Comisia Europeană evaluează în prezent întreaga legislație a UE privind condițiile de viață ale animalelor de fermă.

Normele UE privind protecția și bunăstarea animalelor în timpul transportului au fost adoptate în 2004. Cu toate acestea, într-o rezoluție adoptată la 14 februarie 2019, Parlamentul European a cerut o mai bună aplicare a legii, impunerea unor sancțiuni și reducerea duratei călătoriilor.

La 19 iunie 2020, membrii Parlamentului European au înființat o comisie de anchetă pentru a examina aplicarea normelor UE privind bunăstarea animalelor în timpul transportului în interiorul și în afara Uniunii Europene.

În cadrul unei dezbateri din 2 decembrie 2020, parlamentarii europeni au solicitat comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, garanții că politica agricolă a UE va îmbunătăți bunăstarea animalelor în timpul transportului.

Ei au solicitat Comisiei Europene să sprijine scurtarea lanțurilor de aprovizionare, să încurajeze transportul cărnii în loc de animale vii și să asigure că importurile respectă normele UE privind bunăstarea animalelor.

În aprilie 2021, comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului (ANIT) a declarat că eșecul implementării regulilor existente cu privire la transportul animalelor este inacceptabil, solicitând măsuri concrete pentru remedierea problemei, inclusiv sancțiuni împotriva statelor membre care încalcă regulile UE existente.

Comisia a evidențiat încălcări sistematice în aplicarea regulilor de transport al animalelor în UE. Raportul comisiei a fost votat în sesiunea plenară din ianuarie 2022.

La 10 iunie, ca răspuns la inițiativa cetățenească denumită „End the Cage Age” (Sfârșitul epocii cuștilor), semnată de 1,4 milioane de persoane din întreaga UE, europarlamentarii au solicitat Comisiei Europene să elaboreze o propunere pentru interzicerea creșterii animalelor de fermă în cuști în UE până în 2027.