Șoferii au acum posibilitatea de a plăti rovinieta prin SMS în mai multe cazuri, conform noului ordin emis de ministrul Transporturilor, publicat joi în Monitorul Oficial.
Potrivit noului ordin, taxa de drum – rovinieta poate fi achitată prin SMS și pentru o perioadă de 10 zile. Cu alte cuvinte, nu se mai face doar pentru cea de o zi, așa cum prevedea Ordinul nr. 959/2024. Acest ordin modifica și completa anexa la Ordinul ministrului Transporturilor nr. 1.463/2018. Era vorba de cel privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.
Rovinieta se va plăti prin SMS. Perioada de valabilitate
Acest ordin a fost semnat la 11 aprilie și a intrat în vigoare joi, când a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 364.
Astfel, prin intermediul SMS, tariful de utilizare se achită numai pentru vehiculele înmatriculate în România. Data și ora de început a valabilității rovinietei sunt considerate data și ora confirmării emiterii acesteia de către distribuitor, astfel:
a) Pentru perioada de valabilitate de 1 zi și 10 zile, în cazul autoturismelor și vehiculelor de transport marfă cu MTMA (masa totală maximă autorizată) mai mică sau egală cu 3,5 tone, conform anexei nr. 1 la ordonanță;
b) Pentru perioada de valabilitate de 1 zi, în cazul celorlalte categorii de vehicule, prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanță.
Rovinieta poate fi achitată în avans pentru mai multe zile și luni
Ordinul a fost emis pentru a fi în conformitate cu prevederile art. IV și VII din Ordonanța Guvernului nr. 14/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Conform acestui act normativ, rovinieta poate fi achitată în avans. Se poate face pentru perioade de valabilitate de: o zi, șapte zile, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni.
În forma anterioară a ordinului, plățile făcute de șoferi prin SMS erau posibile doar pentru roviniete destinate autoturismelor mici înmatriculate în România. Acest lucru era valabil pentru perioada minimă de utilizare, adică o zi.
Cât va fi tariful
Nivelul tarifului în ceea ce privește rovinieta, determinat în funcție de categoria vehiculului și de perioada pentru care se achită, a fost stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2024.
Acesta începe de la 2,5 euro (TVA inclus) pentru o zi de rovinietă pentru un autoturism. Poate ajunge la 1.210 euro, cu valabilitate pe întregul an. În acest caz e vorba de un vehicul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv).
Distribuitorii de roviniete și taxe de drum prin intermediul portalurilor web sau al aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile nu pot condiționa utilizatorii să plătească tarife pentru serviciul de emitere pus la dispoziție. Ei nu pot condiționa nici să se înregistreze sau să utilizeze platforma. Nu ai voie nici să condiționeze să achiziționeze alte produse, să acceseze linkuri externe, să vizualizeze reclame sau alte materiale promoționale.