Africa este probabil cea mai instabilă zonă din lume când vine vorba de guvernarea țărilor. Războaiele civile au devenit ceva aproape normal. Nici Liberia nu a fost ocolită de aceste drame. Țara, aflată pe coasta vestică a continentului, este cunoscută în Europa drept cea care l-a dat sportului pe fotbalistul George Weah, câștigător al Balonului de Aur în 1995.
Liberia a trecut și ea prin două războaie civile în ultima jumătate de secol. Primul a durat între 1989 și 1996 și s-a terminat cu ajungerea la putere a unui lider autoritar, Charles Taylor. Războiul civil începuse tot din cauza unui dictator, Samuel Doe, care a fost asasinat în 1990.
În 1999, populația s-a revoltat și împotriva lui Taylor. Au urmat alți patru ani de război civil sângeros. Se estimează că peste 200.000 de liberieni au murit în acel conflict. La presiunile internaționale, Taylor a demisionat, s-a refugiat în Nigeria și astfel s-a terminat războiul civil.
Abandonat la Constanța
Acele evenimente l-au adus pe personajul nostru de azi în Obor. Ansuman Touray (49 de ani) a fugit, în 2002, din calea războiului din propria țară. A plătit 4.000 de euro unei rețele care aduce ilegal imigranți în Europa pentru a ajunge pe Bătrânul Continent. Și a ajuns. Dar la Constanța. Era Europa, dar nu cea la care sperase, din Vest.
A mai venit cu 12 liberieni, dar cei care i-au călăuzit până în România au dispărut imediat ce au ajuns la mal. Camarazii lui de drum au continuat pe cont propriu drumul către Occident. El nu, a ales să rămână aici.
”Mi-a plăcut România din prima. Este o țară frumoasă și liniștită. Și am văzut că oamenii sunt foarte credincioși, ceea ce înseamnă că nu sunt predispuși la război.
Sunteți creștini și sunteți foarte liniștiți. Și mie îmi place foarte mult asta. Pentru că am fugit din calea unui măcel, asta a fost foarte important și am ales să rămân în România”, îți amintește Ansuman Touray.
Un an de zile a lucrat ca paznic la un centru de colectare a fierului vechi din Bragadiru. O problemă de sănătate l-a determinat să ia calea antreprenoriatului.
”Am astm și nu pot face munci grele. Patronul mai țipa la tine pentru că nu ne înțelegeam mereu. Și m-am gândit că decât să țipe cineva la mine și să nu înțeleagă boala mea, mai bine fac ceva pe cont propriu. Să muncesc pentru mine”, îmi explică liberianul.
Două decenii de antreprenoriat în Hala Obor
Așa că, în 2003, a ajuns la Hala Obor, unde a închiriat un stand chiar la ieșirea înspre Parcul Păsărari. Acolo îl găsiți și azi, pe partea dreaptă imediat după ce pășiți în afara Halei. De la început a făcut comerț cu încălțăminte. Vinde de la papuci de casă până la pantofi. Își ia marfa dintr-un depozit de la marginea Bucureștiului.
Ca să înțelegeți determinarea acestui om, vă dau un detaliu. El nu are un autoturism propriu. Marfa și-o aducea cu taxiul. Până anul trecut când și-a cumpărat un motoscuter. Acum aduce cutiile cu pantofi cu el.
Afacerea și-a început-o în 2003, cu o investiție de 50 de euro. Azi, acești bani poate vi se par puțini, o masă cu familia în oraș la un restaurant mediu. Dar în 2003, în România, salariul minim era de 70 de euro. Practic, liberianul a început mica afacere cu aproape un salariu minim.
În trei ani, a strâns bani de apartament
În 2006, Ansuman Touray s-a căsătorit cu o româncă din Oltenia. Pe vremea aceea îmi povestește că rămânea cu un profit cuprins între 500 și 700 de euro pe lună de la standul său de numai 10 metri pătrați. Practic, 10 salarii minime. În primii trei ani de antreprenoriat a reușit să strângă suficienți bani pentru a-și cumpăra un apartament de două camere în zona Baicului. În acea perioadă, în București un astfel de apartament se vindea cu prețuri cuprinse între 40.000 de euro și 80.000 de euro, ȋn funcție de zonă.
Cum a reușit bărbatul să strângă o sumă de minim 40.000 de euro în trei ani?
”Eu sunt mulsulman și nu beau, nu fumez și nu am cheltuit banii pe gagici. Mi-am văzut de treabă și am strâns banii munciți. Și când m-am căsătorit am avut cu ce să ne luăm o casă”, mă lămurește Ansuman Touray.
Dar după criza din 2008, lucrurile au început să nu mai meargă atât de bine pentru liberian. Vânzările au scăzut, inițial din cauza crizei financiare, apoi din cauza înmulțirii magazinelor care vând același tip de marfă ca și el.
Rămâne cu puțin, dar este liniștit
Comercializează și acum încălțări, dar de trei luni, în jumătate din stand, a băgat alimente la vânzare. Făină, zahăr, ulei, alimente neperisabile.
”Numai că la acestea nu pot pune un adaos comercial foarte mare. Spre exemplu, adidașii pe care îi vând eu cu 130 de lei îi iau cu 110 lei din depozit. Papucii pe care îi vând cu 20 de lei îi iau cu 12 lei. La alimente e mai greu, că pot adăuga maxim un leu la un pachet de zahăr sau făină”, îmi explică.
Vinde cam de puțin peste 1.000 de euro în fiecare lună și pleacă acasă cam cu 300 de euro. După căsătorie soția a trecut de la religia ortodoxă la cea musulmană. Așa că ea nu lucrează, nu permite religia. Apare o întrebare logică: cum supraviețuiesc? În condițiile în care au și doi băieți, unul de 12 ani, celălalt de 7 ani.
”Nici soția nu fumează și nu bea. Apartamentul este al nostru și nu plătim chirie. Ne descurcăm greu, ne mai ajută cu mâncare și părinții ei care locuiesc la țară în Oltenia, dar eu sunt mulțumit.
România este o țară liniștită, eu și soția ne înțelegem și suntem împliniți în casa noastră. Așa că nu mă plâng”, îmi spune bărbatul.
Cărți de religie musulmană în inima Oborului
Dacă ajungeți la standul lui veți descoperi un om calm și blând. Pe cei bătrăni îi ajută când probează câte o pereche de încălțări, dacă nu are ce vor în acel moment le spune că aduce săptămâna următoare. Observ că are și niște cărți la stand. Nu sunt de vânzare. Sunt cărți de religie mulsulmană. Mai citește din ele când nu are clienți la stand.
Îl întreb dacă regretă drumul ales. Totuși, a plecat de la profituri care acopereau 10 salarii minime și a ajuns sub salariul minim actual.
”Nu regret. Cu astmul meu patronii doar m-ar fi înjurat și nu mă simțeam bine să fiu considerat leneș. Așa, cât câștig, este din munca mea pentru mine și familia mea”, îmi spune împăcat Ansuman Touray.
Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”
Ideea acestei serii, dedicată unei categorii de antreprenori care nu fac avere din munca lor, dar reușesc să-și întrețină familiile a pornit de la postări de pe pagina de Facebook a Halei Obor. ”E greu să alegi un singur dulce atunci când te uiți la vitrina plină cu bunătăți de la Meg 2 🤩 Din ce ne șoptesc nouă sursele, baclavaua ar fi cel mai căutat desert al patiseriei. Ție ce produse îți plac de la ei? 🍰”. Genul acesta de postări, vii și umane, mi-au atras atenția în urmă cu câteva luni.
Așa am ajuns în Hală după mulți ani: pentru a scrie seria ”Antreprenor de Obor”
În precedentul episod am scris povestea unei femei venită din Vrancea la București cu visul de a avea propria frizerie. La începutul anilor ‘90, Maricela Bîrlă a lucrat la ADP Sector 3, după care a făcut cursuri pentru a-și îndeplini visul. În 1996, a deschis prima sa frizerie. La un moment dat avea patru, acum o mai are doar pe cea din Hala Obor. Povestea o puteți citi aici.
